spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticPro şi contra alegerii primarilor în două tururi

    Pro şi contra alegerii primarilor în două tururi

    Actualul edil al Târgu-Jiului, Florin Cârciumaru vrea ca primarii să fie aleși într-un singur tur de scrutin. Primarii Bobaru, Cotojman și Rotaru vor, însă, ca legea electorală să fie modificată. Aceştia consideră că alegerea primarilor în al doilea tur ar presupune mai multe avantaje, singurul dezavantaj fiind cel de ordin financiar.

    votPrimarii gorjeni au păreri împărțite în ceea ce privește modificarea legii electorale, astfel încât primarii să fie aleși în două tururi de scrutin. Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu și președinte al PSD Gorj vrea ca primarii să fie aleși într-un singur tur și speră ca premierul Dacian Cioloș să analizeze cu atenție acest aspect și după consultările cu partidele politice. De altfel, Cârciumaru afirmă că social-democrații vor contesta legea electorală, în cazul în care aceasta va fi schimbată. „Ceea ce spune domnul Cioloş în momentul de faţă este la nivel declarativ. În final lucrurile nu vor sta aşa. În continuare vom merge pe alegerile locale pentru primari, pe un singur tur. Deocamdată se comentează, se fac fel de fel de declaraţii. În fnal eu sunt sigur că nu se va emite o ordonanţă care să modifice legea electorală. Desigur că din punctul meu de vedere va fi contestată o astfel de ordonanţă. Ne vom întâlni joi în Comitetul Executiv la Sinaia şi probabil că pe ordinea de zi va fi şi acest subiect”, a spus Florin Cârciumaru.

    Dezavantaj financiar

    În schimb, Constantin Bobaru, primarul liberal din Bumbești-Jiu este de acord cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin pe motiv că aceștia ar fi avantajați și ar avea mai multă legitimitate în fața alegătorilor. Singurul dezavantaj ar fi cel legat de costurile mai mari pe care le presupune organizarea alegerilor în două tururi de scrutin, crede Bobaru. „Avantajul major este că primarul care este ales din două tururi de scrutin poate avea un procent mult mai mare decât un primr ales într-un singur tur. El are o mai mare legitimitate şi o mai mare susţinere. Având o mai mare legitimitate şi o mai mare susţinere de către cei care îl votează norma că şi abordarea lui în relaţia cu cetăţeanul, cu instituţiile publice este cu totul alta. Dezavantajul există. Este unul de ordin financiar. Nu este un capăt de ţară dacă sunt aleşi în două tururi. Până la urmă cine e ales cu 50 la sută plus unul din primul tur nu mai participă la al doilea. Bănuiesc că asta va rămâne”, a declarat Constantin Bobaru.

    Departajare clară

    Și Liviu Cotojman, edilul din Roșia de Amaradia consideră că primarii ar trebui aleși în două tururi de scrutin, acesta afirmând că prin varianta respectivă, s-ar face o departajare clară între candidații care au ajuns în turul doi. În plus, primarul care va ieși câștigător, va avea mai multă susținere în viitorul mandat. „Împărtăşim ideeea PNL, aceea de a avea două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Una este să fie un primar cu un număr mare de voturi în spate şi alta e să fie două tururi. Chiar dacă e un pic costisitor, în turul doi se va depinde deconfruntarea directă a celor doi. Este vorba de o poziţie de mai multă forţă pe următorii patru ani. Financiar ar fi un dezavantaj, dar cred că e minor în comparaţie cu alte avantaje care ţin de forţa de exercitare de patru ani de exercitare a alegerilor, după ce a fost ales majoritar de cetăţeni”, a declarat Liviu Cotojman de la PNL. Alegerea primarilor în două tururi de scrutin este un act democratic, este de părere și Marian Rotaru, primarul comunei Lelești. „Aşa ar trebui să fie democratic în două turur de scrutin. Nimeni nu mai este sigur pe ce se întâmplă în societatea noastră. Apar partide mici şi nu pot să intre pe piaţa politică. Nu este normal ca un primar să fie ales cu 15%. Nu mi se pare normal ca un parlamentar să câştige de pe locul trei şi cel de pe locul întâi să piardă. Nu este normal să se întâmple şa ceva”, a menţionat Marian Rotaru, primar care mai vrea un mandate la Leleşti.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: