Acasa / Politic / Declarațiile lui Romanescu la adresa președintelui PNL, criticate de Dan Vîlceanu! „S-a înscris în corul pesediștilor”

Declarațiile lui Romanescu la adresa președintelui PNL, criticate de Dan Vîlceanu! „S-a înscris în corul pesediștilor”

Atacurile lui Romanescu, fără ecou în rândul liberalilor gorjeni. Deși liderul organizației municipale era convins că mai mulți colegi îl vor susține în declarațiile acide la adresa partidului și a președintelui Ludovic Orban, așteptările i-au fost înșelate. Scutul de protecție pe care miza edilul liberal nu există, Romanescu fiind criticat pentru ultimele ieșirile publice.

Edilul din Roșia de Amaradia, un apropiat al primarului Romanescu, nu îi mai dă dreptate de această dată. Liviu Cotojman recunoaște că Romanescu a întrecut măsura, preferând să-i atragă atenția subtil. „Cred că domnul Romanescu s-a pripit un pic față de declarația președintelui Orban. Noi, PNL, milităm pentru ca valorile să rămână în țară. Oricine trebuie să plătească impozit. Trebuie să recunoaștem că PNL-ul a fost resuscitat, vorbim astăzi de un PNL puternic prin domnul Rareș Bogdan și Ludovic Orban. Noi trebuie să facem politica cetățeanului pentru ca simbolurile să rămână în țara noastră”, a declarat Liviu Cotojman.

„O opinie personală și minoră”

Și consilierul județean Victor Banța vede deplasate declarațiile președintelui de la municipiu. Acesta îi propune lui Romanescu să mai treacă pe la partid. „PNL are strategie controlată în județul Gorj. Are viziune, o misiune și aceasta este câștigarea a cât mai multor primării și a Consiliului Județean, are obiective foarte clar definite pe fiecare campanie în parte. Dacă domnul Marcel Romanescu cunoaște sau nu aceste strategii, este problema lui. Cine nu cunoaște aceste discuții poate să vină la sediul partidului să ceară informații. Eu nu sunt mulțumit de scorul obținut la Târgu Jiu și am unele observații pe care le voi face mai întâi în interiorul organizației și nu public. Cât despre declarația care face referire la demisia lui Ludovic Orban, nu mă așteptam la așa ceva, nu a fost discutată în interiorul vreunui for al organizației, nici măcar la organizația municipală. Reprezintă o opinie personală și minoră, care se situează în afara politici PNL”, a declarat consilierul județean Victor Banța.

Romanescu, fără pregătire?

De departe, cel mai aspru este președintele PNL Gorj. Dan Vîlceanu a renunțat la a evita o confruntare cu Marcel Romanescu, căruia îi răspunde acum direct. „Domnul Romanescu nu are pregătirea necesară pentru a emite puncte de vedere în legătură cu economia. Cei care l-au criticat pe Ludovic Orban vin de la pesediști și cred că ar trebui să-l pună pe gânduri pe domnul Romanescu. S-a înscris în corul pesediștilor care critică Partidul Liberal. Romanescu a avut o declarație fără noimă, absolut fără niciun rost”, a declarat Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj.

2 comentarii

  1. Haha, uite unde era ala pregatit, Vilceanu cap de cal, stapanul finantelor! Duceti-va amandoi de unde ati venit, milogilor.

  2. Valceanu care a capusat CEO, si -a abandonat familia si traieste cu amanta consiliera!
    Banta, un alt neispravit!
    Romanescu este disperat, nu-l mai sprijina nimeni pentru un alt mandat!

    NISTE GOGOMANI!

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*