spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăPoliticDragnea, chemat să-i "ungă" din nou şefi pe Cârciumaru şi Călinoiu

    Dragnea, chemat să-i „ungă” din nou şefi pe Cârciumaru şi Călinoiu

    Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Victor Ponta ar putea participa la Conferinţa de reconfirmare în funcţie a actualei conduceri a PSD Gorj. Aceştia le-au transmis liderilor PSD din teritoriu să urgenteze organizarea Conferinţelor Judeţene de alegeri până la finalul lunii septembrie.

    dragnea

    Social-democraţii gorjeni au stabilit să organizeze Conferinţa Judeţeană de alegeri în luna septembrie, deşi aceştia intenţionau ca evenimentul să se desfăşoare în octombrie. Liderii PSD de la Centru i-au grăbit însă pe cei de la Gorj, având în vedere că, în octombrie, la Bucureşti, va avea loc Consiliul Naţional al partidului, iar până atunci, toate organizaţiile judeţene din ţară trebuie să fie consolidate cu noi structuri de conducere. Secretarul general al PSD Gorj, Gheorghe Milosteanu, a declarat că, în aceste zile, va fi anunţată data exactă a Conferinţei Judeţene de alegeri, invitaţi speciali fiind premierul Victor Ponta şi Liviu Dragnea, preşedintele interimar al PSD. „Mesajul primit de la Centru este ca să organizăm această Conferinţă Judeţeană până la sfârşitul lunii septembrie deoarece în luna octombrie urmează să se ţină Consiliul Naţional, dar şi Consiliile Naţionale ale structurilor interne de partid: tineret, femei, pensionari. Sperăm ca la Conferinţa Judeţeană să fie invitat şi premierul Victor Ponta, dar şi preşedintele partidului, Liviu Dragnea”, a menţionat secretarul general al organizaţiei judeţene. Social-democratul Gheorghe Milosteanu a precizat că surprize nu vor fi la Conferinţa Judeţeană, pentru că, potrivit statului, pesediştii nu vor face altceva decât să reconfirme actuala conducere a organizaţiei judeţene, excepţie făcând alegerile pentru ocuparea celor trei funcţii de vicepreşedinte vacante. „Alegerea structurilor judeţene se face din patru în patru ani. Noi ultima dată am avut alegeri în 2013. Deci, în această toamnă, la Conferinţa Judeţeană extraordinară, nu vom face altceva decât să completăm funcţiile vacante, şi dacă va fi problema, să confirmăm vechea structură, nu vom trece la alegeri din nou, fiindcă aşa sunt şi precizările venite de la Bucureşti şi aşa prevede şi statutul”, a mai precizat Gheorghe Milosteanu de la PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: