George Romanescu îşi face planuri pentru 2011

5
32

George Romanescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, e pus pe fapte mari. După ce a fost repus în funcţie, acesta doreşte să facă mai mult pentru instituţia pe care o conduce. Întrebat de jurnalişti ce priorităţi are pentru 2011, acesta a răspuns încrezător „pentru 2011 voi avea în vedere diminuarea muncii fără forme legale prin efectuarea unor controale mai mari în rândul angajatorilor, predarea cărţilor de muncă de către angajator în condiţii bune, o relaţie mai bună cu presa dar şi intensificarea controalelor privind sănătatea şi securitatea în muncă”. De menţionat este faptul că George Romanescu a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de director executiv al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. La cele două probe susţinute la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Romanescu a obţinut peste nota 9. George Romanescu a fost numit interimar în funcţia de director executiv, acum fiind reconfirmat prin concurs în acest post. Inspectorul şef consideră are suficientă experienţă pentru acest post şi doreşte să facă mai mult în instituţie. „Lucrez în această instituţie de 11 ani, sunt obişnuit cu oamenii, am lucrat ca şef birou, şef oficiu, director adjunct, inspector şef, ocupat prin concurs pe o perioadă de cinci ani de zile, cred că instituţia va merge bine, a mers şi anul acesta destul de bine, dar întotdeauna se poate mai mult”, a spus Romanescu.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here