spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticIana, susţinut de fostul preşedinte al PNL Gorj

    Iana, susţinut de fostul preşedinte al PNL Gorj

    Gheorghe Iana ar putea fi numit preşedinte interimar al PNL Gorj, anunţă Dan Ilie Morega, fost lider al liberalilor gorjeni care ia în calcul şi trecerea deputatului Ion Cupă în tabăra liberalilor.

    Medicul Gheorghe Iana ar putea fi numit preşedinte interimar al organizaţiei PNL Gorj, înainte de organizarea alegerilor interne din vară, după care, fostul candidat al PNL Gorj pe Colegiul 1 la Deputaţi va fi ales preşedinte la alegerile interne. Acestea sunt informaţiile pe care fostul preşedinte al PNL Gorj, Dan Ilie Morega, le-a primit de la foştii săi colegi de partid de la Bucureşti. Cu Iana preşedinte, Morega crede că liberalii de la Gorj vor avea de câştigat întrucât medicul este preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti şi are un cuvânt de spus şi în conducerea centrală a PNL. „S-ar putea ca interimar să fie numit Gheorghe Iana, care îmi este un bun amic din trecut şi la alegeri sigur că va fi ales preşedinte al organizaţiei. De preferat ar fi fost să fie un om de la nivelul judeţului. Dar e bine şi cu unul din exterior pentru că în PNL Gorj s-au adunat prea multe orgolii şi frustrări din partea unora. Cred că este mai bine ca pentru o perioadă să preia altcineva conducerea, în speţă doctorul Iana. Trebuie cineva care să conducă organizaţia cu profesionalism şi care să aibă pe cineva cu importanţă la Bucureşti ca să poată rezolva din problemele gorjenilor. Să nu uităm că Gheorghe Iana i-a ajutat pe gorjeni ca medic, dar şi ca politician. Pe probleme de sănătate poate sprijini unităţile medicale, el fiind preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti. PNL Gorj are numai de câştigat de pe urma lui Iana”, crede Morega, fost coleg de partid cu Gheorghe Iana. Fostul deputat Dan Ilie Morega consideră că liniştea aparentă din interiorul PNL Gorj prevesteşte o furtună care va duce la schimbarea actualei conduceri. Pe de altă parte, Morega a comentat ultimele mişcări politice de la Gorj. Acesta crede că nu întâmplător deputatul Ion Cupă i-a exclus din PD-L pe cei trei primari despre care ştia sigur că se vor duce fie la PNL, fie la PSD. Morega ia în calcul varianta ca Ion Cupă, actualul preşedinte interimar al PD-L Gorj, să treacă la PNL, după Mihai Stănişoară, naşul său de la Mehedinţi.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: