spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticLista lui Bârcă la parlamentare, fără Iordache

    Lista lui Bârcă la parlamentare, fără Iordache

    ion barcaPrimarul din Turburea, Ion Bârcă, nu concepe alte persoane pe lista PSD de la alegerile parlamentare în locurile lui Victor Ponta, Laurenţiu Ciurel sau Ion Călinoiu. Declaraţia edilului vine în contextul în care mai mulţi colegi de-ai lui Ion Bârcă îl vor pe Ion Iordache, fost edil la Turceni, pe locul doi la parlamentare. Ion Bârcă nu face, însă, parte din categoria celor care îl susţin pe Iordache şi este de părere că există în partid alte persoane mult mai pregătite să-i reprezinte pe gorjeni în Parlamentul României. „Nu sunt eu acela să spun că este bun sau nu domnul Iordache. Cred că PSD Gorj va trimite oameni competenţi în Parlament care să ne reprezinte şi care să facă bine pentru judeţ. Vorbim de oameni care ştiu administraţie locală, de oameni care trebuie să facă bine Gorjului. Ordinea lui Bârcă ar fi: Victor Ponta, care a demonstrat că a făcut bine tuturor românilor, Laurenţiu Ciurel care a făcut bine CEO şi ştie cu ce se mănâncă CEO şi la Senat domnul Călinoiu care are experienţă suficientă să ne ajute”, a opinat Ion Bârcă, primar social-democrat. Acesta consideră că Ion Iordache forţează nota în PSD ţintind chiar locul doi la Camera Deputaţilor, în condiţiile în care nimeni din partid nu ştia că fostul primar din Turceni are adeziune la PSD de un an. „Toată lumea ar vrea pe locul doi, dar haideţi să ne mai gândim şi de ce suntem capabili. Eu nu zic că domnul Iordache nu este un om bun, dar, la ora actuală, eu cunosc în PSD Gorj mulţi oameni mai bine pregătiţi. Nu am ştiut până acum că sunt coleg cu Iordache. Acum două săptămâni am aflat că suntem colegi. E un lucru bun. E bine că e în PSD Gorj pentru că e un om de valoare”, a mai spus Ion Bârcă de la PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: