spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticLupulescu a demisionat, Vâlceanu nu comentează

    Lupulescu a demisionat, Vâlceanu nu comentează

    lupulescu-pnlDan Vâlceanu, co-președintele PNL Gorj a refuzat să comenteze decizia lui Octavian Lupulescu de a demisiona de la conducerea Organizației Municipale a PNL Târgu-Jiu. Vâlceanu s-a limitat doar la a declara că în rândul liberalilor de la Gorj va avea loc o ședință în care se vor analiza rezultatele alegerilor obținute de partid. Acesta a evitat să spună și dacă se impunea o demisie a lui Lupulescu de la conducerea organizației municipale, candidatul la Primăria Târgu-Jiu, obținând mai puține voturi, chiar și decât candidatul PSRo, Marian Rotaru. „Nu am ştiut despre acest demers, am discutat cu Octavian Lupulescu la telefon. Mă abţin de la orice comentarii. Prima şi prima dată trebuie să discutăm la partid lucrurile astea. Vom avea o analiză în interiorul partidului şi apoi voi face comentarii. După analiză vom comenta şi dacă Lupulescu ar trebui să demisioneze”, a declarat Vâlceanu. Ca și social-democrații, liderii PNL Gorj au fost chemați și ei la București, acolo unde conducerea centrală a partidului urmează să decidă măsurile care se impun în urma rezultatelor obținute la alegerile din 5 iunie. Deși în ultima perioadă au existat mai multe zvonuri potrivit cărora co-președinții organizației PNL Gorj, Dan Vâlceanu și Tudor Barbu ar urma să fie schimbați din funcții, Vâlceanu a declarat că ședința cu șefii de la București are cu totul alte subiecte pe ordinea de zi. De asemenea, Vâlceanu a mai precizat că o conducerea unică la nivelul organizației de la Gorj se va decide până în 2017. „La Bucureşti, şedinţa a fost pentru alianţe, analiză rezultate, alte discuţii decât cele despre demisii. Nu e momentul potrivit să fac vreo declaraţie despre organizaţia de la Gorj, nici de felicitarea unora, nici despre reproş către alţii. Ne aflăm în demersul pentru conducere unică. Până în 2017 vom avea conducere unică şi la Gorj”, a mai spus Vâlceanu la Radio Omega.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: