spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticMocioi, uimită de desemnarea lui Lupulescu

    Mocioi, uimită de desemnarea lui Lupulescu

    Liberala Niculina Mocioi se declară supărată, dar şi uimită de desemnarea lui Octavian Lupulescu, fost ofiţer SPP, drept candidat la primăria Târgu-Jiu. Mocioi nu se aştepta ca liderii PNL Gorj să decidă alt candidat decât dintre cei introduşi în sondajul de opinie al partidului.

    mocioiDeputatul Niculina Mocioi s-a arătat nemulţumită de felul în care liderii PNL Gorj au procedat în desemnarea candidatului Octavin Lupulescu pentru primăria Târgu-Jiu. Niculina Mocioi susţine că nu a participat, alături de colegii săi, ieri, la prezentarea oficială a lui Lupulescu, întrucât consideră că liberalii gorjeni ar fi trebuit să-l includă pe Lupulescu în sondajul de opinie, alături de ea, de Eduard Berca, Marcel Romanescu, Marian Rotaru şi Victor Banţa. „Nu mi se pare deloc firesc că această procedură a fost una transparentă. În contextul în care colegul nostru Octavian Lupulescu a avut ocazia, ca şi noi, să îşi depună în scris dorinţa de a intra în sondaj. În acest context eu nu înţeleg de ce nu s-a mai realizat acest sondaj de opinie, sondaj ale căror date niciunul dintre noi nu le cunoaştem. Eu am o nemulţumire strict de felul în care s-a procedat. Consider că această procedură nu a fost una transparentă”, a comentat liberala. Deputatul Niculina Mocioi s-a declarat rezervată în privinţa şanselor pe care Octavian Lupulescu le va avea în lupta cu Florin Cârciumaru pentru primăria Târgu-Jiu. Acesta a precizat totuşi că şansele câştigării alegerilor locale de către Lupulescu sunt aceleaşi pe care le-ar fi putut avea ceilalţi liberali înscrişi în lupta internă pentru desemnarea candidatului PNL. „Este greu de spus ce şanse va avea Lupulescu. De asta revenim la procedura de selectare. Corect ar fi fost ca el să fi fost sondat. De asta nu pot să spun ce şanse ar avea. Este clar că este o decizie luată strict politică, fără altă raţiune. Sigur, colegul meu poate să aibă şanse foarte mari, la fel cum consider eu că oricare dintre noi ar fi putut avea şanse”, a mai spus Mocioi.

    Inexplicabil pentru Barbu

    Tudor Barbu, co-preşedintele PNL Gorj, a precizat că nu cunoaşte motivele pentru care Niculina Mocioi a ales să nu participe la anunţarea candidatului PNL pentru primăria Târgu-Jiu. Acesta i-a sfătuit pe jurnalişti să o contacteze pe Mocioi şi să afle amânunte despre posibila plecare a acesteia la PRU Gorj, aşa cum s-a vehiculat în ultima perioadă. „Cea mai entuziastă persoană şi pornită pe fapte mari într-o echipă unită PNL Gorj, era doamna deputat Niculina Mocioi. Acum nu este aici şi nu ştiu ce să vă răspund. Doamna Mocioi nu este aici, nu ştiu că a plecat sau nu din PNL. Nu ştie nici Dan Vâlceanu, nu ştie niciunul de ea. N-a mai răspuns la telefon. Nu ascund faptul că mă doare că doamna deputat nu este alături de noi. Durerea mea este provocată de diferenţa de atitudine a acesteia. Inexplicabil ce s-a întâmplat aseară şi ce se întâmplă acum, în 20 de ore”, a încercat Barbu să explice absenţa Niculinei Mocioi la prezentarea candidatului PNL la primăria Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: