Președintele PSD, Viorica Dăncilă i-a suflat lui Iohannis, cel puțin pentru moment, caimacul de la cafea. Orban, la rândul său, după ce s-a trezit că neputința formării unui guvern a fost pedepsită cu răceală prezidențială, anunță cu surle și trâmbițe realizarea unui acord politic, sperând (uite că speranța moare totuși ultima) să aibă și voturile necesare în Parlament pentru a-și trece guvernul.
De cealaltă parte a baricadei, Dăncilă a făcut din nou o mișcare surpriză, anunțând disponibilitatea social-democraților de a forma ei înșiși o altă majoritate, în cazul în care veșnic tânărul desemnat cu formarea noului executiv se va împotmoli la vot.
Suflecându-și mânecile, agasată de bâzâiala neproductivă din jurul instituției guvernamentale, premierul interimar a dovedit că este mai „bărbat” de stat decât Orban și Iohannis, la un loc. Practic, Dăncilă a deschis larg ușa membrilor celorlalte partide parlamentare care au avut timp să aprecieze, până acum, cam ce fel de prim-ministru va fi Ludovic Orban.
Cât de bărbați de stat au fost bărbații din politica noastră s-a văzut deja. Talentul lor de negociatori s-a limitat la a cere multe și a oferi cât mai puțin la schimb. Tot ce a putut face președintele Iohannis a fost să împartă gratis mere otrăvite, după care a fugit să-și facă freza în oglindă și să se întrebe: oare când s-o sparge?! Nu-i bai, problemele țării mai pot aștepta până ce unii se piaptănă și își pun tiara.
Restul actorilor politici fie se comportă ca niște țânci, fie sunt răscoliți de orgolii și frustrări păstrate până acum în dulapuri.
Barna are probleme mult mai serioase decât alegerea în două tururi de scrutin a primarilor, dar se face că nu pricepe. Tăriceanu încă se visează fată mare și strâmbă din nas la orice propunere, în timp ce Victor Ponta ridică ștacheta pretențiilor aiuritoare din ce în ce mai sus, visând probabil să întocmească rechizitorii la grămadă, ca un veritabil procuror ce n-a fost vreodată.
Negocierile pentru formarea acestui nou guvern, de tranziție sau cum o dori președintele României să-i zică, n-au făcut decât să demonstreze că diplomația, voința de lăsa ceva de calitate în urmă și, nu în ultimul rând, bunul simț au fost înlocuite cu „foamea” de funcții și bădărănia.
Într-o lume politică în care protagoniștii își măsoară putința cu șublerul și voința cu țoiul, devine din ce în ce mai greu să-ți spui, tu cetățean, că ei sunt aleșii care lucrează pentru tine. Politica noastră nu mai poate fi numită nici măcar dâmbovițeană – fiindcă, să recunoaștem, aceea își avea hazul său aparte – devenind, pe zi ce trece, o politică anacronică, în totală contradicție cu aspirațiile celor care sunt așteptați să voteze, nu doar la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie, ci și la cele ce vor mai veni în viitor.
Cristina Popovici
