spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPesediştii se îngrămădesc să-l vadă pe Ponta la Craiova

    Pesediştii se îngrămădesc să-l vadă pe Ponta la Craiova

    Organizaţia PSD Gorj va participa cu 200 de delegaţi la Consiliul Naţional al PSD de la Craiova. În afara acestei delegaţii, mai mulţi pesedişti vor merge cu maşinile personale la întâlnirea cu premierul Victor Ponta de la Sala Polivalentă de la Craiova. Ciprian Florescu, vicepreşedintele PSD Gorj, a precizat că social-democraţii au aflat şi date tehnice despre campania pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din toamnă.

    Social-democraţii gorjeni se întâlnesc, astăzi, la Târgu-Jiu, în cadrul Biroului Permanent Judeţean pentru a se organiza cu privire la participarea delegaţilor la Consiliul Naţional al PSD de la Craiova. Vicepreşedintele organizaţiei PSD Gorj, Ciprian Florescu, a declarat că săptămâna viitoare, marţi, de la ora 17:00, la Craiova se va desfăşura Consiliul Naţional la care vor participa toţi liderii PSD, în frunte cu premierul Victor Ponta. Şi de la Gorj vor merge mulţi pesedişti la Craiova. Aceştia vor intra în posesia strategiei PSD pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale.

    Conducerea PSD Gorj a stabilit o delegaţie formată din 200 de membri care să participe, marţi, la Consiliul Naţional al partidului de la Craiova. Potrivit lui Ciprian Florescu, mai mulţi social-democraţi de la Gorj din afara delegaţiei, le-au cerut permisiunea şefilor de a merge la Craiova chiar şi cu maşinile personale. „Ne vom întâlni în şedinţă de Birou Permanent Judeţean, vom lămuri câteva probleme sub aspect organizatoric în ceea ce priveşte participarea noastră la Consiliul Naţional de marţi de pe 29 iulie, la ora 17:00. Organizaţia de la Gorj se va deplasa cu un număr de 200 de membri, nu de e ascuns faptul că sunt o mulţime de solicitări de participare la această întâlnire şi e posibil să cerem centrului o aprobare pentru a mări numărul de membri care vor participa la întâlnire care va avea loc la Sala Polivalentă de la Craiova” a declarat Ciprian Florescu, vicepreşedintele PSD Gorj despre pregătirile pentru Consiliul Naţional al partidului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: