În ultima perioadă, au apărut informaţii potrivit cărora Victor Ponta ar urma să preia Ministerul Justiţiei, după demisia lui Florin Iordache. Mai în glumă, mai în serios, fostul premier a scris pe Facebook că nu i s-a propus acest lucru, însă şi dacă s-ar întâmpla, nu ar fi de acord cu preluarea portofoliului Justiţiei în cabinetul Grindeanu, Victor Ponta precizând că a făcut numai greşeli ultima dată când a fost Ministru al Justiţiei. „Am spus că nu mă mai interesează şi nu mai răspund la toate prostiile şi bârfele „din piaţă” / dar pentru că oameni serioşi m-au întrebat azi trebuie să precizez: nu mi-a propus nimeni să fiu Ministrul Justiţiei şi nu îmi doresc absolut deloc aşa ceva! Clar? ( Ultima dată când am fost Ministru al Justiţiei am făcut numai greşeli)! Altă întrebare?”, a scris Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.