spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPonta petrece în Gorj

    Ponta petrece în Gorj

    Victor Ponta participă la petrecerea de sfârşit de an a social-democraţilor gorjeni. Liberalii din judeţ au sărbătorit şi ei miercuri seara, sfârşitul de an. Liderul PSD, Victor Ponta, a ajuns, joi, la Târgu-Jiu pentru a face un bilanţ al USL pe anul 2011, dar şi pentru a închina o cupă cu şampanie alături de liberalii şi social-democraţii gorjeni. Liderii USL din judeţ au organizat şi o petrecere de sfârşit de an la un cunoscut hotel din Târgu-Jiu, unde l-au invitat şi pe liderul PSD de la centru, Victor Ponta.
    Preşedintele social-democraţilor trebuia să ajungă în Gorj încă de săptămâna trecută, dar vizita a fost amânată, joi urmând ca acesta să petreacă alături de colegii săi de la Gorj. O petrecere de sfârşit de an au organizat, miercuri seara, şi liberalii gorjeni, la un local din Ţicleni ce aparţine liderului PNL Gorj, Dian Popescu. Printre invitaţi s-au numărat şi primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, dar şi mai mulţi lideri ai PNL din judeţele Olt, Vâlcea şi Dâmboviţa. Cârciumaru a profitat de reuniunea de la Ţicleni şi a anunţat că, în 2012, va candida tot din partea PSD. Anunţul vine după ce, în aceeaşi zi, Dan Ilie Morega, preşedintele UNPR Gorj, i-a transmis acestuia că îl aşteaptă în uniune. Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, la întâlnirea cu colegii gorjeni, că este convins, că în urma alegerilor, USL va ieşi câştigătoare.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: