spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPrimăria Rovinari disputată în familia Filip

    Primăria Rovinari disputată în familia Filip

    Constantin Căruntu, preşedintele Partidului Popular-Dan Diaconescu filiala Gorj, continuă să facă achiziţii la partid. Deşi nu a reuşit să formeze filiale locale din toate comunele şi oraşele din Gorj, Căruntu a căutat să atragă la partidul vedetei de televiziune, Dan Diaconescu, persoane bine poziţionate din punct de vedere financiar. Cadre universitare şi agenţi economici, aceştia fac parte din rândurile adepţilor lui Dan Diaconescu în judeţul Gorj. Aflat într-o continuă formă de organizare la nivelul judeţului, conducerea PP-DD Gorj a atras numeroşi tineri, mulţi dintre aceştia fiind chiar studenţi de la cursurile profesorului de Ştiinţe Economice, Constantin Căruntu. Mai mult, Căruntu a căutat oameni pentru PP-DD chiar şi pe la alte partide. Unul dintre aceştia este Robert Filip, băiatul primarului PD-L de la Rovinari, Dorin Filip. Potrivit lui Căruntu, Robert Filip se va ocupa de filiala locală a PP-DD Rovinari, deşi, există riscul, la alegeri, ca toate voturile PP-DD să fie direcţionate către PD-L condus la Rovinari tot de familia Filip. Totuşi, Constantin Căruntu nu se teme şi chiar se aşteaptă la o luptă dreaptă în campania electorală între Dorin Filip şi fiul său. Pepededistul şef susţine că, în campania electorală de la alegerile locale, cei doi nu vor mai ţine cont de gradele de rudenie şi fiecare îşi va face treaba la partid. Interesant este dacă, la toamnă, fiul va candida împotriva tatălui la Primăria Rovinari. „Este ciudat, dar adevărat. Tată şi fiu în partide diferite. Nu vor fi atacuri nici în campanie pentru că eu vreau un alt tip de politică. Vreau un tip de politică formată pe lupte de idei. Noi nu atacăm dur, chiar dacă suntem în opoziţie”, a declarat pentru Radio Omega, Constantin Căruntu, liderul organizaţiei PP-DD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: