spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticPrimarul din Leleşti vrea în Parlament

    Primarul din Leleşti vrea în Parlament

    Marian Rotaru „cochetează” cu ideea unui mandat de parlamentar, dar nu va trece peste ce spune electoratul în sondajele USL. Va trece, însă, peste USL, dacă nu va fi susţinut la o posibilă candidatură de deputat sau senator. Vineri, BPJ va afla oficial de intenţia sa.

    Primarul din Leleşti va anunţa oficial doleanţa sa vineri, cu prilejul Biroului Permanent Judeţean, iar în fapt aceasta se traduce printro intenţie mai veche. Edilul consideră că are notorietate iar dacă va fi confirmată în sondaje, atunci ar merge în Parlament. „Am susţinut încă din 2008 că vreau să candidez pe Colegiul 1. Nu m-am decis încă dacă pentru un mandat de deputat sau senator. Dar asta, dacă voi avea susţinerea USL şi voi fi în sondaje cu un procentaj bun”, a declarat Marian Rotaru. Dacă procentajul mai bun îl va lua altcineva dintre primari sau chiar de Claudiu Săftoiu, Rotaru se va conforma. Chiar el spune că în privinţa liderului PNL, Claudiu Săftoiu, „pe colegiul 1 acesta va avea un procent mai mare, voi merge cu el, dar ar fi normal ca şi în Gorj, să fie deputaţi şi senatori cu sânge de gorjean, care cunosc tradiţiile şi obiceiurile şi ar avea la Bucureşti mai multă reprezentativitate”, mai spune Rotaru. Cert este că edilul a fost incitat de declaraţia preşedintelui PSD Victor Ponta, care „a spus că va merge în aceleaşi colegii cu aceiaşi oameni”, ceea ce ar contrazice o înţelegere avută cu propriul partid când a candidat în 2008. Indiferent de turnură, primarul are alternative. „Voi căuta, însă, înţelegere şi sprijin la un alt partid, dacă USL mi le refuză pentru a candida. Dacă declaraţiile mele în cadrul unei emisiuni la un post local de radio au deranjat pe cineva, nu asta fost intenţia mea. Găsesc că este democratic să mă exprim aşa cum inclusiv Ponta sau Antonescu o fac”, a conchis Rotaru. Totodată, edilul a dat asigurări, contactat telefonic că nu a fost apostrofat sau certat de şefii săi cărora le va spune oficial, vineri, ce are de gând. Nu a putut-o face mai devreme, pentru că a fost plecat cu treabă la Bucureşti, când aceştia s-au reunit, dar oricum „nu sunt străini de ce vreau să fac”, a declarat primarul Marian Rotaru.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: