spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesTrecerea lui Cupă la PNL, sămânţă de scandal în USL

    Trecerea lui Cupă la PNL, sămânţă de scandal în USL

    Demisia deputatului Ion Cupă din funcţia de preşedinte al organizaţiei PD-L Gorj, implicit plecarea sa definitivă din partid la PNL ar putea crea divergenţe între liderii Uniunii Social Liberale de la Gorj. Atât liderii PSD cât şi cei ai PNL Gorj şi-l doreau pe Ion Cupă. Numai că deputatul a ales PNL, spre indignarea pesediştilor Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu. Alţi doi contestatari de-ai lui Cupă sunt Dan Vâlceanu de la PD-L şi Dan Ilie Morega, fost deputat pe colegiul ocupat acum de Ion Cupă. Acesta a demisionat, vineri, din funcţia de preşedinte al organizaţiei PD-L Gorj, la scurt timp după ce le-a dat frâu liber primarilor PD-L Ion Bârcă, Marian Ardeiu şi Dănuţ Bălu să treacă la USL.

    Trecerea lui Ion Cupă la PNL a atras nemulţumiri din partea liderilor social-democraţi de la Gorj. Atât Florin Cârciumaru cât şi Ion Călinoiu se aşteptau ca Ion Cupă, în cazul în care decidea plecarea sa din PD-L, să aleagă PSD, nu PNL. Aceasta făcea parte dintr-o înţelegere făcută de Ion Cupă cu Florin Cârciumaru, imediat după depunerea jurământului în Parlamentului României. Numai că Ion Cupă nu a respectat înţelegerea şi, influenţat de naşul său, Mihai Stănişoară, a ales PNL, spre dezamăgirea social-democraţilor. Aceeaşi înţelegere a fost făcută şi cu deputatul PP-DD de pe Colegiul 1, Răzvan Rotaru. În cazul în care Rotaru va renunţa la PP-DD, acesta va alege PSD. Revenind la Ion Cupă, acesta a fost uşor criticat de Florin Cârciumaru pentru alegerea făcută. Mai mult, preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, şi-a schimbat părerea despre Ion Cupă, după ce deputatul PD-L a părăsit partidul şi a trecut la PNL. Cârciumaru s-a declarat surprins de mişcarea lui Cupă şi spune că nu se aştepta ca acesta să plece la alt partid la doar câteva săptămâni de la preluarea conducerii PD-L Gorj. Cârciumaru dă de înţeles că Ion Cupă a părăsit PD-L doar pentru că partidul nu mai era la guvernare, alegând în schimb PNL. „Eu opt ani am fost primar în opoziţie şi nu am plecat din PSD, nu mi-am trădat colegii, niciodată nu mi-am trădat partidul. Este o plecare total neinspirată. Aveam o altă impresie în ceea ce-l priveşte pe Ion Cupă, în ceea ce priveşte omul din administraţie Ion Cupă sau omul politic. A face un gest la nivelul acesta, să preiei o organizaţie acum câteva săptămâni şi să părăseşti această organizaţie, părerea mea e că dă dovadă de cu totul şi cu totul altceva”, a încheiat Florin Cârciumaru, şeful PSD Gorj.

    „Interesul poartă fesul!”

    Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, consideră că Ion Cupă a trecut de la PD-L la PNL pentru putere, pentru a-şi rezolva problemele personale aşa cum au făcut pedeliştii până acum. Ion Călinoiu îl dă ca exemplu şi pe naşul lui Cupă de la Mehedinţi, Mihai Stănişoară care a trecut la PNL când a văzut că PD-L nu mai are şanse să revină la guvernare. „Uniunea Social Liberală nu este un partid care să atragă membri noi, prin adeziune. Înţeleg că este membru PNL şi atât. Cupă, cel mai bine cotat om, serios cu coloană verticală în PD-L, a demonstrat că nu dezminte şi deţine trăsătura dominantă a fiecărui membru de partid din PD-L. Se duc după ce îi interesează pe ei în mod deosebit prigoana de putere, rezolvarea problemelor sale, finul îşi urmează naşul”, a comentat social-democratul Ion Călinoiu.

    Trădare şi premeditare

    Fostul lider al PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a comentat plecarea deputatul Ion Cupă la PNL, mişcarea politică a fostului pedelist şef fiind preconizată în presă. Dan Ilie Morega crede că Ion Cupă a lăsat PD-L-ul doar pentru că interesele sale personale sunt foarte mari şi coincid cu cele ale lui Mihai Stănişoară de la Mehedinţi. Acum, Morega le cere scuze oamenilor din Colegiul 1 că le-a cerut să-l voteze pe Cupă. Şi democrat-liberalul Dan Vâlceanu a comentat la Radio Omega plecarea lui Ion Cupă la PNL. În opinia lui Vâlceanu, trecerea liderului PD-L Gorj la PNL e o „trădarea ordinară”. Dan Vâlceanu crede că excluderea celor trei primari din PD-L a fost premeditată de Ion Cupă, întrucât se ştia că cei trei excluşi vor pleca la USL. „Singurul comentariu pe care pot să-l fac e că asistăm la o trădare ordinară. Acum, probabil toată lumea poate să-şi dea seama că toate acţiunile lui din ultima perioadă pe care le-a întreprins prind contur şi totul e limpede, cu excluderea celor trei primari şi aşa mai departe. Cred că excluderea celor trei primari a fost premeditată de Cupă. Ne putem da toţi seama de ceea ce s-a întâmplat. Toată lumea îşi poate da seama că atâta timp cât am ridicat o problemă nu am fost nebun. Erau clare anumite situaţii care nu se legau, nu avea nicio logică”, a declarat Dan Vâlceanu la Radio Omega. Pedelistul a mai dat de înţeles că a avut dubii privind situaţia politică a lui Cupă cu două zile înainte de Convenţia Naţională. Dan Vâlceanu tinde să creadă că Ion Cupă, numit preşedinte interimar al PD-L Gorj de către Vasile Blaga, nu l-a votat pe actualul lider al partidului aşa cum a precizat public, ci ar fi votat-o pe Elena Udrea.

    Cupă recunoaşte

    Deputatul Ion Cupă a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei PD-L Gorj, la scurt timp după ce le-a dat frâu liber primarilor PD-L Ion Bârcă, Marian Ardeiu şi Dănuţ Bălu să treacă la USL. Ion Cupă a trecut la PNL, aşa cum declara în urmă cu o săptămână Dan Ilie Morega, fost şef al liberalilor gorjeni. Ion Cupă a fost prezentat ca membru PNL de către Dian Popescu în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul PNL din Târgu-Jiu. Deputatul Ion Cupă a motivat că scandalurile din PD-L de la nivel central, dar şi cele de la PD-L Gorj l-au determinat să plece la PNL. Deputatul Ion Cupă a recunoscut că plecarea naşului său Mihai Stănişoară la PNL, l-a influenţat şi pe el în luarea acestei decizii. Cupă a mai fost deranjat şi de faptul că Ion Ruşeţ a fost trecut pe lista cu delegaţi de la PD-L Gorj pentru a participa la Consiliul Naţional de Coordonare al PD-L. „Trecerea lui Stănişoară m-a influenţat, dar nu sută la sută, dar a avut şi dumnealui un aport pentru că se ştie foarte bine că am o relaţie apropiată cu dumnealui, dar nu a fost hotărâtoare, nu. I-am exclus pe cei trei primari fără să ştiu ce decizie aveam să iau. Nu ştiam că plec, nu ştiam că domnul Ruşeţ va face parte din delegaţia pentru Consiliul Naţional, de fapt bănuiam, aveam informaţii, dar nu eram sigur”, a explicat Ion Cupă. Decizia deputatului a surprins doar o parte dintre colegii din PD-L Gorj, mulţi dintre aceştia aşteptându-se ca Ion Cupă să plece la un partid aflat la guvernare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: