spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesTrei primari PSD nu mai candidează

    Trei primari PSD nu mai candidează

    Din cei 45 de primari social-democraţi de la Gorj, trei au anunțat că nu mai doresc sa candideze pentru un nou mandat. Este vorba de edilii Ştefan Făsuescu de la Polovragi, Ion Gruescu de la Negomir şi Dorin Hanu de la Motru. Primarii încă în funcţie ai PSD şi-au manifestat, vineri, în scris, dorinţa de a candida din nou la alegerile locale, dar Florin Cârciumaru susţine că nu are situaţia completă a acestora.

    hanu-fasuescu-gruescu-sediu-psd

    Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, a declarat că ar putea apărea şi alţi edili care să renunţe să mai candideze, 30 din cei 45 de edili social-democraţi fiind declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate. „Este un termen dat de organizaţia judeţeană, este un termen impus. În momentul de faţă noi în mare ştim care sunt primarii care vor să candideze pentru un nou mandat şi cei care nu vor să mai candideze. Este vorba de domnul primar de la Motru, Dorin Hanu. Domnul primar de la Negomir, Ion Gruescu şi domnul primar de la Polovragi, Ştefan Făsuescu. Fie au ajuns fişele la partid, fie au ajuns la domnul secretar. Am mai acordat câteva zile să le trimită. Se vor purta discuţii cu preşedinţii de organizaţii locale şi se vor face analize în localităţile unde noi nu avem primari. Se va face o analiză destul de riguroasă”, a spus Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj.

    Încă se mai numără candidaţii

    Primarii încă în funcţie ai PSD şi-au manifestat, vineri, în scris, dorinţa de a candida din nou la alegerile locale. Aceştia au fost nevoiţi să completeze un formular impus de liderii de la Centru, în care să răspundă la mai multe întrebări, în urma cărora să le fie verificată integritatea. Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, a declarat că, deocamdată, nu are o situaţie clară a numărului de fişe de candidaturi depuse, primarii având ca termen această săptămână să-şi transmită intenţiile în scris la sediul partidului. „Încă nu am făcut un total în ceea ce priveşte depunerea fişelor individuale necesare pentru depunerea candidaturii. Deci ei au primit acum o săptămână nişte fişe individuale pe care trebuie să le completeze. Încă nu le-au depus toţi, deci nu pot să vă spun despre o situaţie clară în ceea ce priveşte candidatura celor în exerciţiu”, a spus Florin Cârciumaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: