spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticVâlceanu vrea în centru și îl trimite pe Cârciumaru la Lemnaru

    Vâlceanu vrea în centru și îl trimite pe Cârciumaru la Lemnaru

    După refuzul primăriei de a-i lăsa pe pedelişti să protesteze în această săptămână în centrul Târgu-Jiului, Dan Vâlceanu, liderul PDL Gorj, vrea să-şi ia revanşa şi să organizeze mitingul anti PSD tot în centrul municipiului. „Vom protesta în centrul oraşului nu pe Insuliţă unde merge Cârciumaru să mănânce la Lemnaru”, declară Dan Vâlceanu care anunţă şi prezenţa lui Vasile Blaga, săptămâna viitoare, la Târgu-Jiu.

    Conducerea PDL Gorj organizează mitingul anti PSD în centrul Târgu-Jiului, nu pe insuliţa de pe Jiu, acolo unde au fost trimişi pedeliştii de Florin Cârciumaru să protesteze. Dan Vâlceanu, liderul PDL Gorj, doreşte să manifeste împotriva social-democraţilor fie pe esplanada din faţa Băncii Transilvania din centrul oraşului, fie în faţa Casei de Cultură, în apropierea sediului PSD din Târgu-Jiu. „Avem vizita preşedintelui şi a colegilor de la centru. Între acţiunile din săptămâna viitoare avem în program şi organizarea unui miting electoral. Încercăm de mai mult timp să obţinem autorizaţie pentru el de la primărie, în judeţul în care democraţia e istorie şi greu mai poţi organiza un miting de protest. Dispoziţia primarului încalcă legea 60/91. Suntem în instanţă cu decizia primarului de a nu ne da voie să protestăm în Piaţa Prefecturii. Vom încerca să obţinem o altă autorizaţie de la primărie pentru alte două locaţii, dar tot în centrul municipiului. Vrem în oraş, pe teren viran în afara oraşului. Cred că de această dată o vom obţine pentru că nu mai încalcă acea dispoziţie pe care încercăm să o desfiinţăm în justiţie. Deci nu merge pe Insuliţă. Pe Insuliţă merge domnul Cârciumaru să mănânce la Lemnaru, noi protestăm în oraş”, a mai precizat Dan Vâlceanu de la PDL Gorj. Acesta face referire la prietenia dintre edilul Florin Cârciumaru şi omul de afaceri, Călin Lemnaru, care ar fi construit Complexul de pe Insuliţă şi cu bani publici, după cum susţin pedeliştii.
    La mitingul din 3 aprilie organizat de PDL Gorj vor participa şi liderii PDL de la centru, Vasile Blaga şi Marian Jean Marinescu, europarlamentar.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: