spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesVictor Ponta luptă pentru o Românie puternică!

    Victor Ponta luptă pentru o Românie puternică!

    Staff-ul Alianței Electorale PSD-UNPR-PC s-a aflat, ieri, în orașul Tismana, acolo unde a desfășurat acțiuni de campanie și de susținere a candidatului Victor Ponta.
    Președintele PC Gorj, Marius Borcan, vicepreședintele PSD Gorj, Bebe Ionică, vicepreședintele PSD Gorj, Alecu Drăgoi, împreună cu mai mulți militanți, au mers în fiecare sat al localității pentru a sta de vorba cu cetățenii, a le explica tot programul și proiectele pe care Victor Ponta le are pentru România. Totodată, s-au împărțit materiale electorale, iar oamenii și-au arătat sprijinul și respectul pe care îl au față de deputatul de Târgu-Jiu, candidat la alegerile pentru Președinția României.

    Victor Ponta îi va uni pe români!

    Victor Ponta va fi un președinte util, echilibrat, în acord cu rolul său constituțional. Un om care construiește pentru viitor, fără scandal, prin dialog cu societatea și cu toate partidele. Victor Ponta va susține o justiție corectă și independentă, astfel încât nimeni să nu mai fie deasupra legii. Toți cei care au greșit în ultimii 10 ani trebuie să plătească, iar lupta împotriva corupției trebuie întărită. Victor Ponta va lupta pentru o Românie puternică, o economie în creștere, care se bazează pe industrie refăcută, pe recâștigarea poziției de “grânar” al Europei, pe afirmarea țării ca lider regional în energie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: