spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticVîlceanu, critici la adresa USR

    Vîlceanu, critici la adresa USR

    Atac la adresa USR Gorj după ce organizația și-a desemnat candidat propriu pentru cursa alegerilor locale ce vizează președinția Consiliului Județean. Liderul PNL Dan Vîlceanu îi acuză pe useriști că „joacă” cu PSD.

    Pentru că discuțiile față în față sunt mai greu de pus în practică, liderul PNL Gorj atacă colegii pe care îi dorea ca aliați prin intermediul rețelei de socializare. “Pentru aceste alegeri, colegii mei și cu mine, am renunțat la orgolii și am propus USR și PMP să avem un candidat comun, independent, astfel încât să învingem PSD. Ei nu au venit cu niciun nume. Cu o astfel de alianță, aproape că învingeam PSD inainte de începerea campaniei electorale. Speram că USR și PMP vor fi de acord cu mine, că o persoană care nu e membră de partid, ar fi acceptată de toți. Cred ca un candidat bun pentru Gorj este mai important decât orgoliul unui lider politic. Din păcate, constat ca USR și PMP nu doresc schimbarea culorii politice a Gorjului și continuă un joc politic ce are menirea să fragmenteze votul anti-PSD, lucru care avantajează doar PSD. Observ de asemenea ca și în Gorj se întâmplă exact ce se întâmpla și la București sau în Parlament. USR și PMP mai „joacă” și cu PSD dacă e în interesul lor. Gorjul este in criză de 30 de ani din cauza guvernării locale a PSD. Prin stabilirea unui candidat propriu USR Gorj a preluat atitudinea liderului de la centru, Dan Barna, și ne transmite: Nu este menirea USR Gorj să scoată Gorjul din criză. Păcat, USR Gorj!”, a transmis Dan Vîlceanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: