spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăPoliticWeber nu crede în ”propunerea” lui Dragnea pentru Romanescu

    Weber nu crede în ”propunerea” lui Dragnea pentru Romanescu

    Președintele PSD Gorj este sceptic în privința declarațiilor făcute de Marcel Romanescu cu privire la oferta venită din partea fostului lider, Liviu Dragnea. Mihai Weber susține că nu cunoaște astfel de dedesubturi, însă este convins că lauda din spațiul public nu mai are nicio relevanță.

    Liderul PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat, în urmă cu câțeva zile, că a fost ofertat de Liviu Dragnea să intre în familia PSD. Declarația nu este confirmată de conducerea organizației județene “Nu știu, nu aș vrea să comentez, pentru că face niște referiri la trecut și mie îmi place să privesc înainte, nu să mă întorc la ceea ce a fost. Probabil că o fi avut anumite discuții. La un moment dat, fiecare persoană a fost ofertată în diverse momente ale carierei, fie că discutăm de un consilier, un simplu membru, un primar și așa mai departe. Nu cred că are relevanță să discutăm acum despre ce a fost. Eu nu știu să fi fost domnul Marcel Romanescu ofertat de Liviu Dragnea cu adeziunea pe masă. Așa puteam să spun și eu că și pe mine m-a ofertat domnul Klaus Iohannis să intru acolo la palat, dar dacă nu ai dovezi clare… Eu nu am auzit de așa ceva, nu am cunoștințe că ar fi avut discuții sau că i-ar fi pus Dragnea adeziunea în față la momentul respectiv. Nu cred că e un subiect extrem de important acum ca să ne batem capul cu el. Credeți-mă că nu știu de ce a repus acum pe tapet această discuție, dar cred că cel mai important este să îl întrebați pe dânsul, să dea explicații la așa ceva. Fiecare persoană, de-a lungul timpului, a fost ofertată. Unii au trecut prin mai multe formațiuni politice și fiecare persoană politică are pusă o etichetă. Unii s-au regăsit într-o formațiune politică de la bun început, alții au migrat și au fost catalogați drept oportuniști sau traseiști, alții sunt loiali echipei din care au făcut parte. La un moment dat, o persoană poate că nu se mai regăsește într-o formațiune politică și atunci poate că pleacă într-o altă formațiune politică. Dar dacă faci lucrul ăsta de două-trei ori, atunci nu mai ești credibil. Nu vorbesc de o persoană anume, ci pur și simplu ca idee”, a transmis Mihai Weber.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: