spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCum apreciaţi activitatea echipei de conducere a Consiliului Judeţean Gorj?

    Cum apreciaţi activitatea echipei de conducere a Consiliului Judeţean Gorj?

    „Care activitate? Ea nu există. Nu putem spune că această instituţie, care ar trebui să ne reprezinte, peste tot în lume, face ceva pentru amărâţii de gorjeni. Cei din conducere nu ştiu adevăratele probleme, cu care noi ne confruntăm zi de zi, nu ştiu că nu avem cu ce să cumpărăm pâine copiilor sau că, pe zi ce trece, îngroşăm rândul şomerilor. Se încearcă o decredibilizare a populaţiei şi nu e bine, ei cred că ne-au luat ochii cu nişte proiecte, bineînţeles finanţate, cu bani europeni. Nu vreau să ştiu ce bani şi ce interese se ascund în spatele acestor activităţi” anonim

    „Activitatea Consiliului Judeţean e practic o activitate fantomă, în care nimeni nu ştie ce are de făcut. Din punctul meu de vedere, contează foarte mult motorul aceste instituţii, conducerea iar dacă această conducere nu are un plan managerial bun, instituţia şi implicit activităţile pe care încearcă să le deruleze, se duc pe Apa Sâmbetei. Gorjenii sunt oameni inteligenţi, care au multe de arătat, dar păcat că cei din scaunele de conducere nu ştiu să îi promoveze. Din punctul acesta de vedere, din partea mea o bilă neagră” Andrei

    „În jurul proiectelor, lansate, se învârt sume colosale, dacă stăm să ne gândim că numai în acest an, Consiliul Judeţean a contractat proiecte de milioane de euro. Cred că suntem singurul judeţ, unde banii se învârt cu lopata şi toată lumea se face că nu vede. Călinoiu s-a îmbogăţit, văzând cu ochii, de-aia nu mai vrea el să părăsească scaunul de preşedinte. Lasă nea Căli, că ulciorul nu merge de multe ori la apă” anonim

    „Cred că nu se poate vorbi de o activitate şi asta din cauza consilierilor judeţeni, care nu se înţeleg la împărţirea ciolanului. Interese peste interese şi corupţie cât cuprinde…” Fabian

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: