Prima zi din august aduce o dublă semnificaţie pentru credincioşii gorjeni. Pe lângă debutul Postului Sfintei Marii, la ţară, ieri a fost marcată Scoaterea Sfintei Cruci, o zi păzită cu odihnă şi nu cu muncile câmpului. Luna lui august începe cu Ziua Macovei, cum este cunoscută în Moldova, sau ziua Crucii, în cele ale Olteniei. Am găsit şi noi pe la porţi, bătrânii satului care spun că mereu, la 1 august, se dă muncii o pauză şi se fac rugăciuni.
Cum ploile nu au fost prea darnice, iar seceta curmă roadele pământului, unii dintre săteni şi-au adus aminte ieri de Scoaterea Sfintei Cruci. Mai mult, este important pentru credincioşi să respecte toate sărbătorile, dar şi să fie recunoscători pentru cele date de Sus. „Nu se munceşte azi, trebuie să ne păzim de cele rele prin nelucru. Acum, după credinţă, fiecare are de ales, unii muncesc şi duminicile, dar tare e bine să ne îngrijim şi de suflet, nu numai de trup şi nevoi”, a spus o bătrână, care se odihnea pe o bancă în faţa porţii. Altă vecină a întărit faptul că „pe noi ne-a păzit Dumnezeu de ravagii cu piatră, chiar dacă nu au dat nici ploi prea multe, dar şi noi azi aşa ştim că nu facem treburi gospodăreşti. Avem pentru asta, restul zilelor”, a spus consăteanca. Nu toţi sătenii par să mai cunoască ritualurile de 1 august, dar parcă afectat că nu a privit calendarul de dimineaţă, un localnic şi-a însuşit de grabă cele aflate de la noi şi a asigurat că tot ce va face într-o zi denelucru, va fi să dea de mâncare animalelor. De altfel, omul chiar strângea din ierburile săţioase din faţa casei, pentru porcii care îşi aşteptau prânzul. Dacă în Moldova sărbătoarea este cunoscută sub numele de Macovei, în Oltenia, de 1 august se ţine Ziua Crucii. Aici, preoţii umblă de botează, iar oamenii păzesc ziua cu „nelucru”, pentru a fi feriţi de friguri. La olteni sărbătoarea este cunoscută ca rea de lovituri de moarte. În alte locuri în Oltenia, sărbătoarea se cheamă Macoveiul stupilor, în această zi fiind datina de a se reteza sau tăia fagurii pentru a se lua mierea albinelor, lăsându-se acestora atât cât trebuie pentru a trăi în iarna ce va să vină. Indiferent de zonă însă, oamenii satelor ştiu că au nevoie de datinele şi credinţele lor în lupta cu relele.
