spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialAgricultorii gorjeni aşteaptă sprijin de la stat

    Agricultorii gorjeni aşteaptă sprijin de la stat

    Gorjenii ale căror culturi au fost afectate de grindină şi ploile abundente din ultima perioadă aşteaptă sprijinul de la stat pentru a-şi acoperi o parte din investiţia pierdută. Zeci de hectare au fost afectate de fenomenele meteo, cele mai multe fiind în localităţile Stejari, Samarineşti şi Dănciuleşti. Situaţia pagubelor a fost întocmită, iar autorităţile judeţene aşteaptă ca ministerul să stabilească cuantumul alocat prin ajutorul de minimis.

    agricultorSute de hectare de teren agricol au fost afectate de ploaie şi grindină în această primăvară. Autorităţile locale din comunele afectate au întocmit situaţia pagubelor raportându-le Direcţiei Agricole Gorj. „La nivelul judeţului, avem până acum 250 de hectare. Am transmis către Minister un centralizator în care precizăm pagubele şi aşteptăm să vedem dacă vor primi despăgubiri”, a declarat Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei Agricole Gorj. În această situaţie, agricultorii din zonele afectate aşteaptă sprijinul de la stat. Acesta constă într-un ajutor de minimis ce ar urma să acopere o mică parte din paguba produsă de fenomenele meteo. „Ne bazăm pe faptul că nu numai în judeţul nostru au avut loc aceste evenimente, în ţară au fost mult mai grav afectate culturile. Să sperăm că Ministerul va lua unele măsuri să îi ajute căt de căt pe aceşti producători agricoli”, a mai precizat Dan Tanasescu. Situatii similare sunt şi în restul judeţelor din ţară. Acestea au fost transmise Ministerului Agriculturii urmând să fie analizate şi să se stabilească cuantumul ajutorului de minims.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: