spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialAnimalele Gorjului, vaccinate împotriva tuberculozei şi antraxului

    Animalele Gorjului, vaccinate împotriva tuberculozei şi antraxului

    Medicii veterinari din Gorj vor declanşa începând cu 1 septembrie o amplă acţiune de vaccinare în masă a tuturor animalelor din curţile gorjenilor. Scopul acţiunii îl reprezintă prevenirea contaminării animalelor cu boli care pot afecta şi sănătatea oamenilor.

    O acţiune de amploare în rândul animalelor din curţile gorjenilor va fi pusă în aplicare începând cu 1 septembrie. Medicii veterinari vor avea misiunea de a vaccina bovinele, caprinele, ovinele, dar şi cabalinele existente în tot judeţul împotriva tuberculozei, dar şi a apariţiei cazurilor de antrax. Vaccinarea se face preventiv după cum a declarat Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj. „Avem 48.000 de bovine care vor fi vaccinate împotriva tuberculozei, începând cu data de 1 septembrie. De asemenea, medicii veterinari vor merge din casă în casă pentru a vaccina peste 300.000 de animalele din cele patru specii cum sunt bovine, caprine, ovine şi cabaline împotriva antraxului. Acţiunea este una de prevenire a apariţiei acestor boli. Tuberculoza este o boală care se transmite la om cu implicaţii majore în sănătatea umană”, a declarat Ion Iliuţă, director al DSVSA Gorj. Pentru această acţiune sunt angrenaţi cei 54 de medici existenţi la nivelul judeţului Gorj. În unele localităţi sunt medici care au în portofoliu şi două circumscripţii sanitar-veterinare. Până la finele lunii septembrie trebuie finalizată campanie de vaccinare la nivelul întregului judeţ. În judeţul Gorj nu s-a înregistrat nici un caz de animal bolnav de tuberculoză de 15 ani.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: