Acasa / Social / Asociaţia Scout Society luptă împotriva rasismului şi a discriminării

Asociaţia Scout Society luptă împotriva rasismului şi a discriminării

În perioada 8-16 octombrie, la Săcelu, s-a desfăşurat a doua activitate a proiectului „No Name” care este implementat de organizaţia Odred izvidjaca pomoraca Posejdon din Split, Croaţia şi Asociaţia Scout Society din Târgu-Jiu.

scout-society

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, iar conceptul acestuia a fost elaborat de tineri pentru tineri, cu scopul de a sensibiliza participanţii cu privire la situaţia actuală a refugiaţilor şi minorităţilor. Tinerii s-au implicat activ în activităţile propuse şi au lucrat în grupuri, au format echipe pentru găsi soluţii pentru combaterea rasismului, discriminării, a xenofobiei şi promovarea toleranţei. Au înţeles termeni precum drepturile omului, stereotip, coexistenţă, multiculturalism şi au exemplificat prin situaţii reale. „Tinerii au conştientizat că a lucra proactiv în comunitatea din care face parte este un adevărat succes iar acest proiect i-a ajutat să observe în mod critic situaţia şi să îşi exprime liber opiniile formate. Ba mai mult, tinerii chiar au participat la dezbateri pe baza unor filmuleţe care ilustrau viaţa refugiaţilor sirieni sau educaţia copiilor care cresc în acele campusuri pentru refugiaţi, care, până la urmă sunt nişte victime”, au spus reprezentanții Asociației Scout Society.

Tinerii sunt așteptați să se înscrie pentru a-și dezvolta abilitățile

De asemenea, potrivit celor de la Scout Society, tinerii şi-au dezvoltat creativitatea, iniţiativa, abilităţile de comunicare verbală şi non-verbală, lucru în echipă, negocierea şi soluţionarea problemelor identificate. Aceştia şi-au completat şi competenţele digitale, prin crearea e-flayerului, a albumelor foto şi a prezentărilor educaţionale a proiectului. Tinerii şi-au extins orizonturile culturale prin cunoaşterea culturii ţărilor participante la proiect, dar în acelaşi timp au promova şi propria cultură. „La finalul schimbului de tineri participanţii au primi un youthpass – ca o confirmare a abilităţilor dobândite, acesta fiind scris chiar de ei înşişi. Asociaţia Scout Society încurajează tinerii din comunitatea locală să se înscrie şi să participe la proiecte internaţionale pentru a-şi dezvolta abilităţile şi cunoştinţele de limbă engleză, a cunoaşte noi culturi dar şi pentru a socializa şi a înţelege tinerii din alte ţări”, transmit cei de la Asociaţia Scout Sociey.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*