spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialCampanie de donare, iniţiată de cadre militare

    Campanie de donare, iniţiată de cadre militare

    Apelul făcut de Centrul de Tranfuzie Sanguină către populaţie de a veni să doneze pare să îşi fi găsit răspuns pentru că, la finele săptămânii trecute, mai multe cadre militare au hotărât să facă nobilul gest. Din luna iulie, la Centrul de Transfuzie, numărul de donatori zilnic a început să scadă, la sub 25, iar stocul pe anumite grupe sanguine a devenit deficitar.

    Veste bună de la medicii de la Centrul de Transfuzie. Vineri au donat sânge mai mulţi voluntari de la unităţile militare, care spera să servească exemplu şi altor categorii sociale şi profesionale. În primele şase luni, în medie la Centru donau 30 de persoane ceea ce depăşea chiar media ideală de 25. Din luna iulie, lucrurile s-au schimbat şi nu în bine. Conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină spune că în primele şase luni, numărul de donatori se ridicase la 600 de persoane, cu o medie zilnică de 30 de donatori, dar de luna trecută s-a înregistrat o scădere. „În luna iulie vorbim de o medie de 25 de donatori, iar până la 15 august, numărul persoanelor care au donat zilnic a oscilat între 20 şi 25 de donatori. În ultimele două zile din această lună au fost mai mulţi donatori pentru că aparţinătorii au înţeles că trebuie să vină să doneze, iar astăzi am avut mai multe cadre militare care au venit să doneze în cadrul unei campanii de donare de sânge pe care au organizat-o, ceea ce ne bucură şi le mulţumim tuturor pe această cale”, a declarat Maria Cazan, medic şef Centru Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu.

    Stocul de sânge trebuie constant refăcut

    Din cauză că sunt grupe rare, iar numărul de donatori nu este constant, de regulă deficienţe apar la stocuri pentru grupele cu RH negative. În perioade aglomerate, există riscul ca şi la grupele des întâlnite stocul să se epuizeze repede, chiar şi 0 pozitiv. În general, grupele pe care le întâlnim mai rar sunt cele cu Rh negativ, B negative şi AB4 negativ, dar AB pozitiv. Sunt însă şi grupe mai dese, precum 0 sau A pozitiv, dar putem avea probleme şi aici dacă sunt 5-6 bolnavi care au nevoie să le fie transfuzate unităţi. În prezent, avem deficit doar la grupa B Rh negativ”, a declarat Maria Cazan, medic şef Centru Transfuzie Sanguină. Cel mai des vin să doneze aparţinătorii, dar există şi donatori fideli care revin la instituţie de 2-3ori pe an, dar de dorit este ca numărul de donatori noi să crească mult mai mult.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: