spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialCasă de cultură într-o comună cu trupă de teatru

    Casă de cultură într-o comună cu trupă de teatru

    Cetăţenii comunei Brăneşti sunt beneficiarii unor investiţii în curs de derulare, dar şi din care o parte s-au concretizat, deja. Primarul Gheorghe Stochiţoiu este „omul celor 1000 de proiecte”, metafora făcând aluzie la faptul că a înaintat proiecte pentru rezolvarea tuturor problemelor cetăţenilor din comuna Brăneşti.

    cor-branesti

    De la primărie-n jos!

    „De la primărie-n jos”, s-ar putea numi drumul asfaltat recent, din satul Capu Dealului, comuna Brăneşti. Acest drum este o concretizare a unei investiţii care are ca obiectiv asfaltarea a 7,8 km de drum, în comuna condusă de Gheorghe Stochiţoiu. Restul investiţiei se va derula etapizat, urmând ca, în viitorul apropiat, până la apariţia zăpezii, alte drumuri săteşti să fie acoperite de covorul asfaltic. O altă investiţie majoră pentru comuna Brăneşti, este ridicarea unei Case de Cultură, pe locul în care a fiinţat Căminul Cultural din Capu Dealului. Lucrările sunt în curs de execuţie, iar cetăţenii comunei vor avea posibilitatea să vizioneze live, spectacolele de teatru şi divertisment, oferite de artiştii comunei Brăneşti. Viitorul edificiu cultural va avea un număr de circa 400 de locuri. Regizorul pieselor de teatru, dar şi actor în acelaşi timp, este nimeni altul, decât primarul Stochiţoiu. De menţionat este şi faptul că la Brăneşti fiinţează şi un cor bărbătesc, bine apreciat de către oamenii locului. Bineînţeles că din cor face parte şi primarul comunei! În concluzie, după cum afirmă şi cetăţenii comunei Brăneşti, „cine-i om, face de toate!”.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: