Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Dobriţa va fi extins

0
13

Proiectul „Extindere şi dotare Centrul de Îngrijire şi Asistenţă-Dobriţa”, a fost semnat sub privirile atente ale autorităţilor locale. Evenimentul cu pricina a avut loc ieri, în incinta Palatului Administrativ. Invitaţii au fost unul şi unul, printre care preşedintele Consiliului Judeţean, „dirijorul acţiunii”, managerul proiectului, Florinel Achim, dar şi beneficiarii proiectului, reprezentanţi ai Centrului de Îngrijire de la Dobriţa.

Proiectul are drept obiectiv general îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor sociale şi ridicarea acestora la standarde europene în cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Dobriţa, judeţul Gorj cu impact direct asupra egalizării şanselor de acces al persoanelor la servicii specifice de asistenţă medico-socială şi de îngrijire. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu „proiectul este în execuţie, iar de luni vor începe efectiv lucrările. Sperăm ca în 15 luni, să finalizăm cu succes tot ce ne-am propus”. Lucrările de extindere au primit acceptul autorităţilor iar acum, tot ce mai rămâne de făcut este începerea construcţiei în sine, „după semnarea contractului de execuţie, urmează a se emite ordinul de începere a lucrărilor şi predarea amplasamentului, în vederea începerii efective a lucrărilor”, a spus Florinel Achim. De menţionat este faptul că extinderea şi dotarea centrului se va face prin construcţia unui pavilion. Se va înfiinţa un nou serviciu social „Centru de recuperare şi reabilitare”, cu o capacitate de 11 locuri. Clădirea va fi modernizată şi dotată cu echipamente specifice activităţii desfăşurate, pentru a crea condiţii celor aflaţi în centru şi va putea găzdui peste 50 de persoane aflate în dificultate. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 3.494.886,38 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here