spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialSe depun cererile pentru tichete sociale! Vezi unde!

    Se depun cererile pentru tichete sociale! Vezi unde!

    Târgujienii cu venituri financiare reduse pot depune, începând de ieri, cererile pentru tichetele sociale pentru sărbătorea de Crăciun acordate şi în acest an de Primăria Târgu-Jiu. Valoarea unui tichet se ridică la suma de 30 de lei, iar cererile se pot depune la Clubul Vârstnicilor din Strada Olteniţei.

    elena-cretan

    Pentru ca sărbătorile de iarnă să vină cu mese îmbelşugate şi pentru târgujienii cu situaţii materiale precare, autorităţile au decis şi în acest an să acorde tichete sociale. Însă, pentru ca nevoiaşii să beneficieze de acest ajutor, trebuie îndeplinite o serie de condiţii. Astfel, trebuie ca veniturile celor ce apelează la obţinerea tichetelor să nu depăşească 300 de lei pe membru de familie. De asemenea, solicitanţii trebuie să nu deţină o altă locuinţă decât cea de domiciliu, 1.000 mp de teren în intravilan sau/şi un autoturism mai nou de 10 ani şi cu o capacitate cilindrică mai mare de 1.600 centimetri cubi. „Începând de astăzi (n.r. ieri), urmează să primim cereri de solicitare a tichetelor sociale, acordate familiilor cu mai mulţi copii, care realizează venituri mai mici de 300 de lei pe membru de familie. Totodată, aceste tichete se acordă şi persoanelor care prezintă probleme de sănătate şi al căror buget este insuficient pentru a asigura tot ce este necesar. Valoarea tichetului este de 30 de lei pe fiecare persoană”, a declarat Elena Creţan, directorul Direcţiei de Protecţie Socială Târgu-Jiu.

    Pachete speciale

    Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu se aşteaptă la un număr de 1.000 de astfel de solicitări, iar în preajma sărbătorilor de iarnă vor demara acţiunea „Un brăduţ în fiecare casă”, program iniţiat în fiecare an. În cadrul acestuia, nevoiaşii din Târgu-Jiu vor primi un brad împodobit dar şi un coş plin cu produse necesare mesei de sărbătoare. „Aceste pachete speciale adresate acestor familii conţin produse tradiţionale specifice sărbătoarei Crăciunului”, a mai precizat Elena Creţan. Cererile pentru tichete sociale pot fi depuse la sediul Clubului Vârstnicilor din strada Olteniţei din Municipiul Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: