spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialDeţinuţii au oferit cadouri mamelor din Centrul Maternal

    Deţinuţii au oferit cadouri mamelor din Centrul Maternal

    detinuti-centru-maternal-1În luna martie, Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psiho – Socială a demarat, la nivelul Penitenciarului Târgu-Jiu, campania „Daruri mici, bucurii mari”, activitate în cadrul căreia s-a urmărit colectarea de jucării şi haine în scopul de a fi oferite copiilor aflaţi în Centrul Maternal Târgu-Jiu. De asemenea, mamele acestora au primit articole de îmbrăcăminte şi obiecte confecţionate de deţinuţi în cadrul programelor şi activităţilor educaţionale.

    Campania s-a finalizat în data de 28 martie 2016, la sediul centrului maternal. Deţinuţii au oferit mamelor poşete handmade şi coşuleţe cu flori de primăvară. Totodată, cele patru persoane condamnate participante la activitate au susținut, pentru cei prezenți, un moment artistic în cadrul căruia s-au recitat poezii cu conţinut religios dedicate Sărbătorilor Pascale și Zilei Internaționale a Femeii şi s-au interpretat melodii populare. Activitatea a avut drept scop învăţarea conduitelor prosociale de către deţinuţi şi exersarea acestora, pe cât posibil, în cadrul comunităţii locale, facilitându-se astfel recuperarea psihosocială şi morală a persoanelor private de libertate, fiind sporite şansele de reintegrare socială şi diminuând riscul recidivei.

    detinuti-centru-maternal-2

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: