spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialElevii din Turceni, invitaţi la Strasbourg

    Elevii din Turceni, invitaţi la Strasbourg

    24 elevi de la Liceul Tehnologic din Turceni au în faţă o şansă unică, să meargă în Parlamentul European, luna viitoare. Motivul? Marcarea Zilelor EuroSchola, eveniment ce va fi sărbătorit la Strasbourg în luna noiembrie şi la care tinerii ambiţioşi şi-au câştigat dreptul de a fi prezenţi.

    S-au înscris anul trecut la Concursul Naţional Euroschola şi s-au clasat pe locul IX, iar anul acesta au continuat pregătirile cu proiectul de mediu şi au muncit cot la cot cu profesorii. Este vorba despre un grup de 24 de elevi inimoşi, care au demonstrat că pentru ei oraşul Turceni poate fi oraşul verde al Gorjului. În final, au fost selectaţi să fie prezenţi alături de alte 27 de ţări în Parlamentul European, cu o ocazie specială, Zilele Euroschola. Nu există provocare mai mare pentru un licean, spun la unison micii europeni. „Am participat de la bun început cu gândul la experienţa educativă şi la provocarea lăsate de concursul acesta, ştiam că se merită. În plus, avem ocazia să vedem şi să cunoaştem alţi colegi europeni”, a subliniat o elevă de clasa XII-a. Directoarea liceului apreciază rezultatul ca unul pe deplin meritat de elevii care s-au implicat, dar munca a fost una de echipă, sprijinită şi de primarul din Turceni. „Am creat acest grup de elevi care au muncit cot la cot cu noi, timp de o lună, pentru că a fost de muncă, dar am avut şi sprijinul autorităţilor locale. Am avut de filmat în diferite locaţii, ne-a ajutat şi domnul primar, iar în final am făcut un dosar pe care l-am trimis la Bucureşti. Rezultatul l-am aşteptat cu mare emoţie, dar cu mare emoţie. A venit şi vestea că am fost selectaţi să mergem la Strasbourg, pe 29 noiembrie, cu prilejul Zilelor EuroSchola şi vom fi alături de alte ţări europene”, a declarat Luminiţa Iliescu, director adjunct Liceu Tehnologic. Este o ocazie rară pentru orice licean, care merită efortul, este de părere şi edilul din Turceni care se bucură pentru tenacitatea şi ambiţia micilor ecologişti. „Mă bucur pentru aceşti copii, este meritul lor, iar noi doar îi ajutăm. Rămâne o experienţă de neuitat, îi înţeleg însemnătatea şi vor vedea, sincer, o altă lume”, a subliniat Dumitru Gâlceavă, primarul oraşului Turceni. Cu siguranţă, impresiile elevilor după vizita la Strasbourg vor fi depănate multă vreme, cu singurul regret că nu va putea fi repetată prea curând.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: