spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialFamilia șoferului mort în accidentul din Italia și-a angajat doi avocați

    Familia șoferului mort în accidentul din Italia și-a angajat doi avocați

    Fraţii şoferului de tir din judeţul Gorj, care a murit teribilul accident din orașul italian Genova, în urma prăbuşirii podului Morandi, şi-au angajat un avocat din România şi unul din Italia. Aceștia îi vor asista în ancheta desfăşurată de procuratura italiană.

    Aurelia Roşca, sora lui Marian Roșca, a declarat, pentru Mediafax, că familia a decis să fie reprezentată de doi avocaţi în timpul cercetărilor efectuate de procurori: „Autorităţile de acolo nu ne-au căutat. M-a sunat cineva de la Consulat. Mi-a spus să le dau numele fraţilor şi al părinţilor. Eu am spus că avem o doamnă avocat şi să discute cu ea. Noi avem o doamnă avocat care se ocupă de caz, se ocupă de tot. Este o doamnă de la Vâlcea, vineri ne vom întâlni cu dumneaei. Va veni la noi. Ne-am pus de acord toţi fraţii pentru a avea acelaşi avocat. Mai avem şi o doamnă avocat din Italia, sunt două doamne. Am făcut o împuternicire şi doamnele se ocupă de absolut tot. Eu una nu aş fi în stare să merg să fac drumuri şi nici fraţii, nu ştim limba, nu ştim legile.(…) Pe mine nu mă alină cu nimic, orice sumă, orice aş primi. (…) Abia acum încep să realizez ce s-a întâmplat. Eu o să mă ocup de casa pe care şi-o construise, eu mă ocupam şi înainte, el îmi trimitea bani, eu i-am mobilat-o. El săracul era acolo, eu aici”.

    Marian Roşca lucra în Franţa, ca şofer de tir, iar în 14 august trebuia să ducă un transport în Italia.

    El a supraviețuit în prima fază, dar a decedat, apoi, la spital.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: