spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialLa şedinţă de ziua lor

    La şedinţă de ziua lor

    Vârstnicii din Organizaţia PDL Gorj au avut ieri parte de muncă, dar şi aprecieri de ziua lor. Cum debutul lunii a coincis cu şedinţa lunară, importantă pentru problemele vârstnicilor, ieri, conducerea Organizaţiei a colorat şedinţa cu mici atenţii şi felicitări.

    Pensionarii democrat-liberali îşi iau rolul din organizaţie în serios cu fiecare întrunire care o au, dovadă că au venit la şedinţa de ziua lor. Mai în glumă mai în serios, momentul i-a bucurat pe vârstnici pentru coincidenţa creată şi au venit la sediu PDL puşi pe treabă. Ziua de 1 octombrie este totuşi una specială. Supăraţi pe putere pentru că-i marginalizează, au spus unii dintre sărbătoriţi, pensionarii au găsit şi motive de a-şi descreţi frunţile măcar ieri, între colegii din PDL. „Este o zi onorabilă pentru noi, am dori ca pe viitor să ne facem auziţi şi văzuţi, întrucât suntem marginalizaţi de puterea locală care nu ne-a dat măcar 100 de invitaţii pentru Insuliţă. Am vrea să fim mai mult apreciaţi, dar de conducerea PDL nu ne plângem, că ne-au dat ocazii să socializăm”, a declarat un pensionar. Şedinţa pune pe tapet probleme şi preocupări, dar ieri a oferit puţină culoare pensionarilor sărbătoriţi. „O zi importantă pentru noi este cea de 1 Octombrie, mai ales că a coincis cu şedinţa. Îi felicităm pe vârstnicii noştri, le oferim pixuri şi ne bucurăm că au venit în mijlocul nostru”, a declarat Ştefan Văduva, preşedintele Organizaţiei Pensionari PDL Gorj. Vârstnicii „portocalii” nu au plecat cu mâna goală, chiar şi micile atenţii fiind un motiv să-i facă să zâmbească.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: