spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialLaura cere şansa la o viaţă normală

    Laura cere şansa la o viaţă normală

    Copiii ar trebui să reprezinte cele mai de valoare bijuterii pentru părinţi. Din păcate, însă aceasta nu este o regulă generală. Micuţa Laura este unul dintre copiii care nu ştiu ce înseamnă cuvântul „mama”, pentru că aceasta a abandonat-o încă de mică, într-o lume străină, departe de cele mai frumoase sentimente pe care ar fi putut să i le ofere. Laura a fost lăsată în grija bunicilor, încă de la naştere, pentru că nu făcea parte dintre acei „copii normali”, fiind născută prematur şi diagnosticată cu câteva afecţiuni. Acum fetiţa, ajunsă la vârsta de opt ani are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi, pentru că boala s-a instalat repede în corpul ei, prea firav. Asociaţia Copiilor Abandonaţi a aflat de drama fetiţei, încercând cu paşi mărunţi să pună o cărămidă la clădirea viitorului copilei. Bunicii cer acelaşi lucru de la oamenii, cărora nu le poate fi indiferentă povestea unui suflet, care la numai opt ani îşi trăieşte viaţa prin saloanele spitalelor din România.

    Familia Bărbuţ, din Băleşti trăieşte poate într-o lume, pe care mulţi dintre noi nu am putea-o accepta. Drama prin care trec e greu de descris în cuvinte, dar toată durerea şi strigătul de ajutor se citeşte în ochii lor, în ochii unor oameni simpli, care şi-ar da viaţa pentru nepoţica lor, Laura Pârlea Dumitrescu. „Nepoata mea s-a născut în Spania, prematur, la doar şapte luni. A fost diagnosticată cu tetrapareză spastică, luxaţie şold drept, subluxaţie şold stâng, surditate congenitală, retard psihomotor grav, necesitând supraveghere permanentă. Mama ei nu s-a preocupat suficient de fetiţă, având atâtea afecţiuni, fapt care a determinat-o să o abandoneze şi să se despartă de tatăl fetei, care a fost nevoit să o aducă în România la noi, pentru a o întreţine. Am încercat să ne preocupăm de sănătatea ei şi am reuşit să o punem pe picioare, umblând cu ea pe la toate spitalele din România, pentru investigaţii, operaţii, tratamente, recuperări şi tot ce a fost nevoie”, a spus bunicul îndurerat. Alături de soţie a încercat să meargă mai departe şi niciodată nu a spus „Nu”, chiar dacă uşile unor cabinete s-au închis, chiar dacă oamenii nu le dădeau nici o şansă, chiar dacă societatea refuza să le dea ajutorul de care aveau nevoie. Laura este un copil, mai tot timpul cu zâmbetul pe buze, pentru care bunicul şi bunica reprezintă totul. Nu plânge când o doare şi ştie că cineva acolo va întinde mâinile să o ajute. Până acum Laura a fost supusă la şase operaţii, aşa cum susţine bunicul „Am fost la Bucureşti, pentru operaţie la şold stâng, acum urmează la şoldul drept, la Târgu-Mureş patru operaţii la picioare pentru alungire de tendoane, în Târgu-Jiu am fost la trei centre de recuperare şi în alte oraşe, totul pentru sănătatea Laurei”.

    O problemă nu vine singură

    Dacă toate aceste lucruri nu erau destul de dramatice, pentru un copil de doar opt ani, bunicii cer disperaţi ajutorul oamenilor, pentru că Laura are nevoie de un implant Cohlear, care costă nici mai mult, nici mai puţin de 24 de mii de euro. Dintr-o pensie de handicap şi pensiile bunicilor, aceştia nu pot acoperi cheltuielile intervenţiei chirurgicale, care ar putea să îi ofere Laurei şansa la o nouă viaţă.

    „Laura nu aude şi singura posibilitate de a rezolva acest diagnostic este operaţia cu un aparat „Nucleus 5”, pentru implant Cohlear, care costă 24.400 de euro, conform facturii şi operaţia se poate efectua în România la Iaşi, Cluj, Bucureşti, unde este cunoscut cazul şi nu am posibilitatea de a strânge această sumă, decât printr-un apel umanitar, donaţie, sponsorizare, pentru a-i putea reda auzul şi vorba, să ne putem înţelege cu ea”.

    Există şanse de recuperare

    Laura Pârlea se poate recupera şi asta cu ajutorul oamenilor, pentru care viaţa unui copil contează. Bunicul confirmă acest lucru „În luna iunie am fost cu ea la Galaţi, pentru investigaţii pentru diagnosticul „tetrapareză spastică” la un medic din Chişinău, care vine în România, pentru a programa copii cu şanse de reuşită după operaţie. Această intervenţie chirurgicală se face la Chişinău de o echipă de medici ruşi şi după consultaţie, medicul i-a dat şanse de reuşită, fapt care l-a determinat să mă programeze cu ea în 30 noiembrie la operaţie în Chişinău, pentru tetrapareză spastică, operaţie ce costă 1850 de euro, conform actelor depuse”, a spus Ioan Bărbuţ. Operaţia aceasta nu este singura pe care micuţa Laura ar trebui să o facă. Astfel că, fetiţa trebuie supusă şi la o operaţie pentru luxaţi şold drept, la Târgu-Mureş, operaţie care costă 3000 lei. „ Pe lângă toate aceste intervenţii chirurgicale, trebuie să îi cumpăr şi medicamente naturiste „Celule Stem” din Ungaria şi nişte fiole din Germania, care mă costă 500 lei pe două luni şi în plus medicamentele uzuale pentru dureri din formaţiile din România, care nu intră pe lista de gratuităţi sau compensate şi în plus mâncarea specială şi pampers şi multe alte lucruri”, a adăugat bunicul Laurei.

    Un pas înainte

    Un copil ca Laura merită toate şansele. La acest lucru s-au gândit şi reprezentanţii Asociaţiei Copiilor Abandonaţi, care au încercat să îi ofere o sumă de bani, menită să o ajute să meargă mai departe şi să lupte pentru visul ei, acela de a se face bine. Cu toate că le este din ce în ce mai greu să colecteze fonduri, pentru ajutorarea copiilor cu probleme, din cauza indiferenţei oamenilor, cei de la Asociaţia Copiilor Abandonaţi nu s-au dat bătuţi, încercând să lupte pentru o cauză nobilă, aşa cum o fac de fiecare dată. În cursul zilei de ieri, fundaţia umanitară i-a donat Laurei 1600 lei, sumă oferită în patru tranşe. Dumitru Pandelea, preşedintele Asociaţiei Copiilor Abandonaţi s-a arătat mai mult decât fericit că a putut să ofere această sume unui copil, care într-adevăr are nevoie „Cred că fiecare am putea face câte ceva. E drept, este destul de greu să strângi bani, pentru că oamenii sunt destul de sceptici, în ceea ce priveşte colectarea de fonduri. Asociaţia are puncte de lucru în mai multe oraşe şi atunci încercăm în fiecare loc, acolo unde suntem să ajutăm”, a spus Dumitru Pandelea. În asentiment cu preşedintele a fost şi coordonatorul activităţii asociaţiei de la Târgu-Jiu, Cristina Drăgulescu, care s-a arătat îngrijorată de indiferenţa oamenilor „Noi încercăm să strângem bani pentru toată lumea. Sigur că oamenii sunt foarte sceptici când vine vorba de ajutor. Oamenii noştri merg pe teren, se implică, încearcă să facă tot posibilul să strângă bani. Fac apel la oameni, să aibă încredere în noi şi să ne susţină în demersurile noastre. Majoritatea sumelor provin de la persoanele fizice, oamenii care din puţinul lor dau un ban pentru ca aceşti copii să aibă un viitor”, a spus Cristina Drăgulescu.

    Un strigăt de ajutor….

    Luara are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi. Nu cere prea mult, decât o viaţă normală, lipsită de grija unei boli, pe care cu greu o mai poate duce. Bunicii se zbat în fiecare zi pentru ca micuţa să aibă medicaţia necesară, alimentaţia dar şi confortul de care are nevoie. Însă, nu pot singuri…e prea greu şi mult prea dur pentru nişte bunici, care îşi imaginau un alt scenariu pentru viaţa lor. Orice sumă contează şi fiecare bănuţ este un pas înainte şi o nouă şansă pentru acest copil. Persoanele care doresc să o ajute pe Laura Pârlea o pot face depunând în contul RO95RNCB0149096458630001, deschis la sucursala BCR Târgu-Jiu, avându-l ca titular pe bunicul Laurei, Ioan Bărbuţ. Asociaţia Copiilor Abandonaţi, ca de altfel câteva instituţii şi oameni de bine au pus umărul la clădirea unei vieţi normale pentru Laura. Mulţi dintre gorjeni pot urma exemplul, gândindu-se mai apoi cât de mult a contat sprijinul lor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: