spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMii de pelerini au participat la hramul Mănăstirii Lainici. „Aici este raiul...

    Mii de pelerini au participat la hramul Mănăstirii Lainici. „Aici este raiul pe pământ“

    Mii de credincioși au fost prezenți astăzi la Mănăstirea Lainici, din Defileul Jiului, pentru a marca Schimbarea la față a Domnului, care reprezintă hramul sfântului lăcaș de cult. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Mitropolitul Olteniei, Irineu Slătineanu.

    O raclă cu moaștele Sfântului Irodion a fost dăruită Mănăstirii Lainici. Soborul de preoți a trecut apoi prin mijlocul credincioșilor. Inițial, praznicul Schimbării la Faţă a aparținut Schitului Locurele, care este aşezat într-o frumoasă poieniţă, la câțiva kilometri distanță de Mănăstirea Lainici. Cu timpul, hramul schitului a fost adoptat şi de Mănăstirea Lainici.

    „Aici este un loc sfânt“

    La sărbătoarea marcată într-un mod aparte la Mănăstirea Lainici au venit credincioși din toate zonele țării. Viorica Orban, din Petrila, vine în fiecare an încă din tinereţe să participe la evenimentul religios care se desfăşoară aici pe data de 6 august: „Vin de la 23 de ani și lucrez aici. Această sărbătoare este trup și suflet din viața mea. Aici este un loc sfânt. Este o sărbătoare binecuvântată, dar muntele este înțelepciunea vieții. Să fim lumină în fața lumii, asta ne cere Domnul Nostru. Aici este un loc sfânt. Mi-am botezat fetița și băiatul. Aici este raiul pe pământ“.

    „Schimbarea la față presupune pocăința“

    Mitropolitul Olteniei a explicat că „Schimbarea la faţă“ reprezintă o evoluţie a omului pe scara credinţei şi apropierea de Dumnezeu: „Schimbarea la față este o sărbătoare a întregii Biserici Ortodoxe, întrucât momentul acesta din viața Mântuitorului Iisus Hristos a avut o semnificație și are în continuare în viața credincioșilor. Schimbarea este ceva specific nouă și trăim aceste lucruri încă din copilărire. A te schimba înseamnă o evoluție în bine, a progresa, a ajunge mai sus. Din punct de vedere spiritual, Schimbarea la față presupune pocăința, îndreptarea și apropierea de Dumnezeu. Schimbarea la față a fost sărbătoarea călugărilor, pentru că ei vedeau momentul sublim ca pe o țintă pe care trebuia s-o atingă în viața lor spirituală. Călugării și-au pus ca hram mai cu seamă la schitul Locurele, dar și la Mănăstirea Lainici, ca ei să trăiască momentul evanghelic al Schimbării la fața a Mântuitorului, dar, în același timp, să mediteze și la schimbarea lor din viața de zi cu zi. Aici, la Lainici, oamenii vin din toate părțile, din partea de sud, dar și din partea de nord pentru că mănăstirea îi atrage și sărbătoarea aceasta este vie și lucrătoare în sufletele lor. Părintele stareț Ioachim de la Lainici îi primesc cu bucurie pe toți pelerinii care vin și calcă acest loc sfânt, unde a trăit Sfântul Irodion, dar sfinții din istoria bisericii noaste, care sunt podoaba și frumusețea Mănăstirii Lainici“.

    Aceasta sărbătoare amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos îşi descopera dumnezeirea Sa prin natura umana pe care a asumat-o.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: