spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMoşul, în trecere pe la Clubul Persoanelor cu Handicap

    Moşul, în trecere pe la Clubul Persoanelor cu Handicap

    Moş Crăciun nu uită pe nimeni şi noi ar trebui să luăm exemplu de la el. Asta pentru că, de multe ori, atunci când vedem pe stradă persoane cu dizabilităţi, fie ne uităm ciudat la ele fie preferăm să ne întoarcem privirea. Moş Crăciun nu a făcut acest lucru. Din contră. Cu ajutorul unor oameni de bine a reuşit să strângă la un loc mai bine de 100 de persoane cu probleme şi să le dea un mic dar.

    Sărbătorile de iarnă vin cu paşi repezi şi Moş Crăciun a început deja să apară pe alocuri, împărţind cadouri în dreapta şi în stânga. Miercuri, acesta a poposit şi la Clubul pentru persoanele cu handicap, din municipiul Târgu-Jiu. Ce-i drept, Moşul a fost ajutat şi de vremea bună care a înlesnit drumul persoanelor cu handicap până la club. Acolo, surpriză! Toate persoanele cu dizabilităţi erau aşteptate să se bucure de magia sărbătorilor dar şi de posibilitatea de a-şi revedea prietenii. Potrivit coordonatorilor acestui club, evenimentele de acest gen reprezintă posibilitatea de a lega prietenii noi. După ce pleacă de la club, membrii acestuia dar şi voluntarii păstrează legătura, se sună, socializează şi acest lucru este unul minunat pentru persoanele cu dizabilităţi care, de cele mai multe ori, sunt marginalizate. Evenimentul care a avut loc miercuri la club a reunit mai bine de 100 de persoane.

    Au cântat colinde

    Persoanele cu handicap care s-au strâns la sediul clubului au cântat colinde, au împodobit un cort şi au primit cadouri din partea conducerii clubului. Potrivit lui Mircea Andrei, unul dintre coordonatori, aceste cadouri au putut fi oferite cu ajutorul Primăriei Târgu-Jiu şi a Consiliului Judeţean Gorj. Pachetele au fost destul de bogate, conţinând dulciuri, suc şi fructe – o mică bucurie pentru persoanele cu dizabilităţi. Cel mai important a fost, însă, sentimentul de apartenenţă şi acela că, şi în astfel de momente, există unitate şi există persoane dragi cu care să te bucuri de sărbători. La final, toţi cei prezenţi au făcut fotografii pe care să le ţină ca amintire, au schimbat numere de telefon şi şi-au urat sărbători fericite, cu promisiunea ca din primăvară să se revadă iar la acest club. Atunci va fi mai cald şi nu vor mai observa că singurul loc în care se pot întâlni să socializeze nu are încălzire, din cauza fondurilor care lipsesc cu desăvârşire.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: