6.8 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 21, 2021
AcasăSocialNumărul record de vizitatori, o realitate în Târgul Auto Succes

Numărul record de vizitatori, o realitate în Târgul Auto Succes

O zi însorită este păcat să fie petrecută în casă, mai ales dacă este şi mare sărbătoare, precum Rusaliile. Exemplul cel mai bun vine de la miile de vizitatori care iau cu asalt cel mai mare târg auto din Oltenia, duminică de duminică. Numărul record de vizitatori a ajuns să fie la ordinea zilei mai ales atunci când nevoia de petrecere a unor momente plăcute, este dublată de cea de a lua pulsul unei locaţii moderne şi dinamice. Unde mai pui că şi preţurile accesibile ale produselor sunt parte din atracţia pentru vizitatori.

Ochiul vede, buzunarul “decide”

Impresiile vizitatorilor se formează repede, pentru că amploarea şi buna structurare a locaţiei se văd cu ochiul liber, iar interesul de a vinde şi cumpăra marfă variată şi accesibilă este unul la înălţime. Un cuvânt greu de spus îl au fireşte, condiţiile. „Nu se compară cu ce era înainte, este o locaţie care satisface toate gusturile în materie de condiţii şi are ce oferi. Este marfă pentru toate nevoile şi buzunarele, unele produse mai vechi altele mai noi, dar se poate alege, după buget”, a declarat un vizitator. „Este prea frumos ca să stăm în case, am profitat şi azi de ziua de duminică, cum fac ori de câte ori am ocazia şi am venit să mai iau pulsul târgului. Preţurile sunt foarte accesibile, mai ales pentru veniturile majorităţii. Nu spun că există o anume categorie de produse mai căutată ca alta, dar locaţia cu tot ce oferă este impresionabilă”, a declarat un alt vizitator. La condiţiile civilizate ale târgului, pe cartea de vizită se mai adaugă şi modul în care acesta este organizat. „Ori de câte ori am ocazia vin duminica în târg. Este aerisit în sensul că oricât de multă lume ar veni aici, nu te calci pe picioare, ai loc să te învârţi, să te uiţi atent la marfă, iar dacă ne mai zâmbeşte şi soarele, ziua este una reuşită”, a precizat un alt vizitator. Comercianţii sunt deschişi la negociere, astfel că nu există oprelişti în a vedea ceva ce-ţi place şi a-l face al tău. Să ştii ce cauţi, este condiţia de bază, dar pot apărea şi surprize, iar un tur de vizitare să se transforme în prilej de …shopping.

Varietatea marfei, un atuu pentru comercianţi

Investiţia se ridică la aşteptările comercianţilor şi ale vizitatorilor care, impresionaţi de ceea ce văd şi găsesc, nu se sfiesc să achiziţioneze marfa dorită, din toate categoriile de produse. De la accesorii auto şi autovehicule, până la piese de vestimentaţie, grădinărit şi mobilier, tabloul expus în târg este unul larg. Într-un cuvânt, Târgul Auto merită apreciat, spun miile de vizitatori care menţin recordul greu de doborât pentru o locaţie modernă, adusă la standarde europene. Cum după o pauză de mici la una din terase, este binevenit şi un desert, ce altă alegere mai potrivită ar fi decât un popas la standurile de la intrare pline cu fructe proaspete?! Dinamic şi plin de viaţă, Târgul nr. 1 din Oltenia se umple ochi în fiecare duminică, pentru că are ce oferi, iar plimbarea nu poate fi decât una reuşită.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -