spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialPăcăleala lui Boc

    Păcăleala lui Boc

    Afirmatiile premierului Boc potrivit cărora, cadrele didactice au recuperat în ianuarie 15 % din salariu, se dovedesc doar praf în ochi. Profesorii spun ca au primit mai puţini bani faţă de indexarea sumelor din luna de referinţă, octombrie.

    Experienţa didactică întărită de o vechime de peste 30 de ani la catedră pare să nu valoreze prea mult pentru actualii guvernanţi. Adică, mai pe înţelesul unora, cam cât o amăgire de nici 15 procente, promise dascălilor după ce tăierea salariilor cu 25 de procente a fost cât se poate de reală. În toată ţara, cazurile sunt concludente. Un profesor din Târgu-Jiu, cu vechime de patru ani în învaţământ, încasa în luna octombrie, 676 de lei. După indexarea cu 15 % promis de premierul Boc, ar fi trebuit să încaseze puţin peste 777 de lei. Pe fluturaşul de salariu din luna ianuarie, suma a fost de 767 de lei. „Sunt în învăţământ de patru ani, dar se pare că soarta unui dascăl este pecetluită de promisiuni deşarte. Am studii superioare, sunt consilier psihopedagog şi îmi place ceea ce fac. Mai mult, cred că este singura motivaţie pe care îndrăznesc să o am. Guvernanţii spuneau de 15 procente, indexare, eu vă spun că realitatea bate matematica, iar la salariul din octombrie de 676 de lei, mi s-a adăugat mai mult cu fix 100 de lei”. La un alt pol al discuţiei stă un dascăl cu vechime de 33 de ani şi gradaţie de merit. La un calcul simplu, surpriza este aceeaşi ca şi pentru colegii săi, neplăcută şi amară, pentru că „adăugarea celor 15 la sută s-a făcut la salariul din octombrie iar în fapt este o manipulare. Rămânem în minus nu doar cu 10 la sută, ci cu mai mult. Pe luna ianuarie, la cei 1600 de lei s-au adăugat 2000 de lei. Am luat mai puţin decât am fi sperat la această majorare”, a conchis un alt cadru didactic. Situaţia se poate raporta şi la luna decembrie când veniturile nu au fost mai mari faţă de octombrie, considerată de Guvern, luna de referinţă.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: