spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialPacienții vor avea acces la cele mai noi tratamente

    Pacienții vor avea acces la cele mai noi tratamente

    Pacienții vor avea acces la cele mai noi tratamente, după ce protocoalele de tratament care vizează arii terapeutice importante au fost finalizate, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.

    Fără medicamente pentru bolnavii de hemofilieAcum urmează să fie puse în dezbatere publică 17 protocoalele de tratament pentru cele 21 de medicamente introduse pe lista de medicamente compensate și gratuite prin hotărâri de guvern deja adoptate. Astfel, se asigură pentru un număr mare de pacienți accesul la cele mai noi alternative farmacoterapeutice pentru următoarele patologii: oncologie, neurologie, cardiologie, pneumologie. După încheierea dezbaterii publice, o etapă obligatorie, protocoalele vor fi publicate în Monitorul Oficial. Termenul până la care toate aceste proceduri ar trebui să fie îndeplinite este jumătatea lunii noiembrie. Noile molecule sunt deja pe lista de medicamente compensate și gratuite astfel că pacienții vor avea acces imediat la tratament. De asemenea, ANMDM a revizuit și 60 de protocoale terapeutice existente pentru următoarele patologii: diabet zaharat, hemofilie, hepatita cronică cu virus C, boala Gaucher, osteoporoză severă, poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, artrită idiopatică juvenilă, artrită psoriazică, boală Alzheimer, demență asociată cu bolile cardiovasculare, boala Parkinson. În 2015, elaborarea protocoalelor terapeutice pentru reumatologie a durat 9 luni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: