spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialPompierii militari din 13 județe, în competiția Națională de Descarcerare!

    Pompierii militari din 13 județe, în competiția Națională de Descarcerare!

    Pompieri militari din 13 judeţe participă, joi şi vineri, la Competiţia Naţională de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat, desfăşurată în oraşul Mioveni din judeţul Argeş.

    La competiţie participă echipe din judeţele Călăraşi, Dolj, Gorj, Dâmboviţa, Iaşi, Bihor, Braşov, Neamţ, Alba, Mureş, Argeş şi Vâlcea, precum şi de la ISU Bucureşti-Ilfov. Lor li se adaugă competitori din Republica Moldova, studenţi de la facultăţile de pompieri şi elevi ai Şcolii de pompieri şi protecţie civilă Boldeşti.

    „În cadrul competiţiei, fiecare echipă va avea de rezolvat scenarii simple şi complexe, care să pună în evidenţă competenţele profesionale dobândite: unul de descarcerare a unei persoane dintr-un vehicul ca urmare a unui accident rutier, iar al doilea constă în acordarea primului ajutor calificat, sub arbitrajul experţilor străini şi al specialiştilor din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă”, se precizează în comunicat.

    Atât probele de concurs, cât şi festivitatea de premiere programată pentru vineri, au ca loc de desfăşurare centrul civic al oraşului Mioveni.

    Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Mioveni şi al societăţii Automobile Dacia, producătorul auto punând la dispoziţie zeci de vehicule necesare pentru simulările situaţiilor de urgenţă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: