spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialSe aplică noul Cod al Muncii

    Se aplică noul Cod al Muncii

    De ieri, au intrat efectiv în vigoare noile prevederi ale Codului Muncii şi Legii zilierilor, prin introducerea sancţiunilor mult mai drastice pentru munca la negru. Preşedintele Traian Băsescu a semnat pe 31 martie decretul privind promulgarea Legii, pentru modificarea şi completarea Legii, astfel încât, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, noile prevederi să poată fi aplicate, efectiv, de luni. Guvernul şi-a angajat pe 8 martie răspunderea în faţa Parlamentului pentru proiectul Noului Cod al Muncii. Pe 16 martie a fost respinsă moţiunea de cenzură a opoziţiei împotriva proiectului de act normativ, fapt care a făcut ca Noul Cod al Muncii să fie considerat adoptat şi trimis spre promulgare şefului statului. După respingerea moţiunii, Uniunea Social Liberală a înaintat Curţii Constituţionale a României o sesizare în legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii. CCR a decis, pe 23 martie, că prevederile Legii de modificare a Codului Muncii, adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, sunt constituţionale.

    Premierul Emil Boc a susţinut că Noul Cod al Muncii va diminua rigiditatea pieţei muncii, printr-un amendament prin care se permite mai uşor angajatorilor să încadreze personal după ce fac disponibilizări. „În cazul concedierilor colective, pe baza criteriilor actuale din Codul Muncii, exista până acum interdicţia ca timp de nouă luni să nu se poată face noi angajări, ceea ce conducea la un element de rigiditate pe piaţa forţei de muncă”, a explicat Boc. Prin Noul Cod al Muncii, angajatorii vor putea încadra personal după 45 de zile de la concedierile colective efectuate. Astfel, în cazul concedierilor colective, „în termen de 45 de zile de la data concedierii, salariatul concediat are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînfiinţat în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă”. De asemenea, Guvernul a acceptat un amendament prin care părţile, reprezentarea acestora şi procedura de negociere şi încheiere a contractelor colective de muncă se stabilesc potrivit legii. Apare totodată şi angajamentul de adoptare a unei noi legi speciale pentru reglementarea viitoarelor contracte colective de muncă. De asemenea, contractele pe durată determinată vor fi încheiate pe o perioadă de până la trei ani, în loc de doi, cum prevedea legislaţia în vigoare. Sancţiunile prevăd amenzi pentru angajator de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoană găsită fără forme legale de angajare iar, în cazul a mai mult de cinci persoane, angajatorul poate fi sancţionat penal cu închisoare de la unu la doi ani. „Contractele colective de muncă şi actele adiţionale încheiate după data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011 nu pot prevedea o durată de valabilitate care să depăşească 31 decembrie 2011. După această dată, contractele colective de muncă şi actele adiţionale se vor încheia pe durată stabilită prin legea specială”, stipulează amendamentul acceptat.

    Avantajele noii legi

    Noul Cod al Muncii instituie prioritatea criteriilor de performanţă în faţa celor sociale în cazul disponibilizărilor.
    Noul Cod al Muncii sancţionează atât angajatorul, cât şi persoana găsită că prestează muncă nedeclarată.
    Pe de altă parte, potrivit lui Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), noul pachet legislativ este atât în favoarea angajatorilor, cât şi a angajaţilor, aceştia din urmă putând beneficia, prin intermediul contractului de muncă legal încheiat, de ajutor de şomaj, pensie, asigurări sociale. El a precizat că Noul Cod al Muncii este aliniat prevederilor europene privind regimul muncii temporare, prin eliminarea unor restricţii, reacţia mediului de afaceri fiind pozitivă.

    Munca temporară, prevăzută

    Prin noile prevederi, a fost creată posibilitatea de a apela la munca temporară, prin agent de muncă temporară, fără condiţionări în ceea ce priveşte motivul care a dus la necesitatea suplimentării forţei de muncă: creşterea activităţii, înlocuirea angajaţilor ale căror contracte de muncă sunt suspendate, pentru activităţi sezoniere, ocazionale sau specializate. Singura interdicţie admisă de Noul Cod al Muncii se referă la înlocuirea angajaţilor aflaţi în grevă.

    De săptămâna aceasta, zilierii au lege

    Legea zilierilor, care a intrat de asemenea în vigoare de ieri, stabileşte durata activităţii ocazionale prestate de zilierul român sau străin la minimum o zi, cel mult 12 ore/zi, respectiv şase ore pentru lucrătorii minori care au capacitate de muncă. Nici o persoană nu poate fi angajată ca zilier dacă nu a împlinit 16 ani. Există un singur impozit (16%), calculat la remuneraţia brută, a cărui plată este în sarcina beneficiarului, respectiv a angajatorului. Nici un zilier nu poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai mare de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.

    Noua lege aplicată fără excepţii

    Premierul Emil Boc, care este şi ministru interimar al Muncii, a anunţat vineri, 29 aprilie, iniţierea unui plan de combatere a muncii ilegale, potrivit căruia echipe mixte ale Inspecţiei Muncii, Poliţiei, Jandarmeriei şi Gărzii Financiare vor efectua din această săptămână, controale pentru ca neregulile descoperite să nu mai poată fi muşamalizate. Totodată, şeful Executivului a solicitat parchetelor şi instanţelor de judecată să dea dovadă de intransigenţă în aplicarea noii legislaţii în domeniul muncii.

    Precizări de la ITM Gorj

    Toate aceste aspecte au fost dezbătute de către conducerea Inspectoratului Judeţean de Muncă, care a adus precizări şi lămuriri pe articolele modificate în baza argumentelor legale. Inspectorii ITM au precizat că Noul Cod al Muncii vine cu lămuriri la capitolul neconcordanţe cu actul normativ, dialogul social, de unde vor fi preluate multe din prevederile contractului colectiv de muncă, din legea sindicatelor sau cea privind soluţionarea conflictului de muncă. „Contractul colectiv de muncă pe perioadă determinată cunoaşte o prelungire de la 24 la 36 de luni. Programul Uniunii Europene serveşte drept exemplu. Regula generală, pentru un contract fiind caracterul nedeterminat al acestuia, în timp ce excepţiile sunt perioada determinată. La acest capitol, România a ocupat ultimul loc în Europa”, a declarat Alexandru Căruntu, inspector şef adjunct ITM Gorj.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: