spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialŞomaj pentru 400 de absolvenţi

    Şomaj pentru 400 de absolvenţi

    Primesc din această lună, indemnizaţia de şomaj. Este vorba de patru sute de absolvenţi gorjeni din promoţia 2012, care s-au înregistrat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), mai mult, aceştia au depus actele aferente nu mai târziu de cele 60 de zile de la data absolvirii, ceea ce-i face din această lună îi face şomeri indemnizaţi, adică în plată. În total, din promoţia 2012, la AJOFM au depus actele 2071 de absolvenţi. Condiţia pentru şomaj este ca în cele două luni de la absolvire, căutările unui loc de muncă să nu aibă finalitate.

    În total, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă s-au înregistrat în baza de date, 2.071 de absolvenţi cu studii medii şi superioare. Din luna octombrie , indemnizaţia se plăteşte celor care au adus ambele dosare prevăzute de lege, dar mai ales, nu au intrat în evidenţa AJOFM mai târziu de 60 de zile de la data absolvirii. Ponderea beneficiarilor este dată de absolvenţii cu studii medii. Celor patru sute de absolvenţi gorjeni care sunt beneficiarii şomajului, li se pot alătura şi alţii la plată, în funcţie de data la care au adus primul dosar, spun reprezentanţii AJOFM. Cea mai importantă condiţie a fost înregistrarea la AJOFM, în două luni de la data absolvirii. Există şi cazuri în care dintre absolvenţii de liceu aflaţi în evidenţa AJOFM,, o parte au ajuns la facultate şi nu mai beneficiază de şomaj. Până în prezent la noi în baza de date s-au înscris 2.071 de absolvenţi, din care 400 au intrat deja în plată. Din aceştia, 325 sunt absolvenţi cu liceu de specialitate, 39, cu studii superioare şi alţi 22 cu studii postliceale. Condiţia esenţială este să vină şi cu al doilea dosar, dar problema spinoasă era să vină cu primul dosar în termen de 2 luni de la absolvire”, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM. De ce doar 400? „Pentru că cel mai probabil, unii dintre ei ai devenit studenţi, nu au mai revenit cu al doilea dosar, iar alţii vor intra în plată în funcţie de data la care au depus actele şi se încadrează la termen. Pe de altă parte, vor mai fi absolvenţi şi cu studii superioare care cor intra în evidenţele noastre, deci numărul indemnizaţilor va creşte”, a subliniat şeful AJOFM Gorj, Romeo Chiriac. Indemnizaţia de şomaj este de 250 de lei şi se va acorda timp de şase luni absolvenţilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: