spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialSute de cereri pentru locuinţele ANL

    Sute de cereri pentru locuinţele ANL

    Peste 80 de târgujieni şi-au manifestat intenţia de a cumpăra locuinţele ANL. Totodată, aproximativ 1500 de cereri au fost depuse la primăria municipiului Târgu-Jiu pentru închiriere.

    anl1Şase locuinţe ANL au fost deja cumpărate, iar alte peste 80 de cereri au fost depuse la primăria Târgu-Jiu în acest sens. „Până în momentul de faţă, s-au depus 87 de cereri pentru cumpărarea locuinţelor ANL. Au fost vândute 6 unităţi locative în blocul ANL Dacia. În momentul de faţă, din cele 15 blocuri ANL, 4 blocuri sunt pregătite, cel din Dacia şi cele 3 blocuri din Plopilor. În scurt timp vom primi încă 3 blocuri ANL spre vânzare şi ne referim la cele 2 din Hidrocentralei şi blocul din Săvineşti. Rămân celelalte unităţi locative la care primăria o să facă dezmembrare, intabularea, cadastrarea să fie propuse la vânzare şi aici ne referim la cele din Slt. Cornel Petrescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu”, a declarat directorul Edilitara, Alexandru Zaharia.

    Cei interesaţi să cumpere locuinţele ANL în care sunt chiriaşi sunt aşteptaţi la sediul Edilitara pentru a afla care sunt condiţiile de cumpărare. „Cei care doresc să cumpere locuinţe ANL se pot prezenta la noi la Edilitara, le facem un precalcul şi le spunem şi condiţiile de cumpărare. Cei care pot cumpăra cu plata în avans, o pot face foarte repede, cei care nu au sumele necesare, pot face credite la una din bănci, fie pe „Prima Casă”, fie pe un credit ipotecar, cu un avans de 15% şi cu dobânda aferentă băncilor, la care se mai aplică un coeficient de 1%”, a mai precizat Alexandru Zaharia. Prețul apartamentelor și garsonierelor ANL variază în funcție de suprafața imobilului, dar şi de zona în care sunt amplasate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: