spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialTârgu-Cărbuneşti, oraşul celor nouă şantiere

    Târgu-Cărbuneşti, oraşul celor nouă şantiere

    Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti se află la primul său mandat ca edil şef al acestui oraş. O fire ambiţioasă şi consecventă, primarul cărbuneştenilor este hotărât să schimbe radical aspectul oraşului în care a copilărit marele poet, Tudor Arghezi. Cu o investiţie totală de 1300 miliarde lei, mai mare decât totalul investiţiilor din 1990 încoace, oraşul are toate şansele să capete o faţă europeană, atunci când cele nouă şantiere în lucru îşi vor finaliza lucrările.

    Având o suprafaţă totală de 137 de km pătraţi, oraşul Târgu-Cărbuneşti este socotit ca fiind cea mai mare localitate din sudul României. În afară de oraş mai sunt cuprinse în administrarea primăriei şi alte zece sate şi câteva cătune, cu un număr de 69 de drumuri comunale şi săteşti. Din 1990 încoace, atât în oraşul Târgu-Cărbuneşti, cât şi în localităţile aparţinătoare, nu s-a mişcat aproape nimic. Această stare de fapt l-a determinat pe primarul Mihai Mazilu să demareze o mulţime de proiecte cu finanţări fie europene, de la Guvern, sau din bugetul local. Unele investiţii au fost finalizate, altele sunt în derulare, iar altele vor demara în viitorul foarte apropiat. Iată o prezentare detaliată a celor mai importante investiţii din oraşul de pe Gilort şi localităţile aparţinătoare. Cele finalizate sunt următoarele: Centrul de Informare şi Evidenţa Populaţiei care cuprinde Poliţia Locală, Casa de Căsătorii şi Biblioteca, investiţia fiind de 20 miliarde lei, din bugetul local; s-a finalizat alimentarea cu apă a satului Floreşti investiţie de 6 miliarde, fonduri europene, plus cofinanţare, 1,5 miliarde; s-a finalizat proiectul staţiei de transfer gunoi menajer, locaţia Cojani, 42 miliarde, cofinanţare, 6 miliarde; s-a asfaltat satul Ştefăneşti pe o lungime de 5,5 km şi Blahniţa de Jos, pe o lungime de 2,2 km; s-au amenajat 200 locuri de parcare; monitorizarea video a oraşului, investiţie de 900 milioane lei; s-a amenajat parcul din centru şi Parcul Stejeret, prin muncă voluntară, unde se organizează după mulţi ani, „Zilele Oraşului”, de când în funcţia de primar a fost ales Mihai Mazilu; s-a lărgit DN 67B, cu cea de-a treia bandă, cu forţe proprii; s-a făcut reparaţie capitală la 2 km de drum comunal şi sătesc.

    Investiţiile continuă

    Pe plan edilitar, în Târgu Cărbuneşti şi satele aparţinătoare, s-au plantat 6000 de pomi şi peste 3000 de trandafiri, din pepinieră proprie; s-a construit o fântână arteziană; s-a achiziţionat un greder, un cilindru compactor, o basculă, pentru felurite lucrări, numai la deszăpezire, făcându-se o economie cu 75%. Pentru comparaţie, în iarna 2010/2011 a costat 360 milioane lei, faţă de iarna 2009/2010 când a costat 1,5 miliarde; în urma lobby-ului făcut pe lângă regiunea Vande, din Franţa, s-a achiziţionat prin donaţie, o maşină de pompieri. Se mai poate adăuga darea în folosinţă a sectorului de lactate din incinta pieţei. În fază de execuţie sunt următoarele lucrări: 80 de apartamente ANL, la o investiţie de 85 de miliarde; continuarea redimensionării canalizării apei; înlocuirea sistemului de distribuţie a apei; o staţie de epurarea apei, în total, o investiţie de 300 miliarde; alimentarea cu apă a satelor Pojogeni, Comăneşti, Cuci, Valea Rea, prin CNI, cu cofinanţare 6 miliarde, de la bugetul local; recondiţionarea corpului vechi al Şcolii Generale Gheorghe Uscătescu, investiţie de 19 miliarde, plus 4 miliarde din bugetul local; biserica de lângă Primărie, investiţie de la bugetul local; modernizarea bazei sportive, care cuprinde şi stadionul, investiţie 6 miliarde, cofinanţare, un miliard; asfaltarea străzii Pieţei, cu termen de execuţie, un an; s-au demarat lucrările la o staţie de măsură şi control a gazelor, pe magistrala de gaze, investiţie de 100 miliarde. Ca şi proiecte de viitor cu executare în viitorul apropiat, primarul Mihai Mazilu, are în vedere următoarele: construirea Centrului Cărbuneştilor, proiect al cărui studiu de fezabilitate, este finalizat, primăria fiind în aşteptarea finanţării; asfaltarea DC Cojani-Vatra de Sat; asfaltarea DC Pojogeni-Cerăt-Cuci; asfaltarea DC Măceşu –Curteana-Creţeşti-Floreşti; alimentarea cu apă a satului Ştefăneşti; reabilitarea sistemului de distribuire a apei Cărbuneşti-Sat şi extinderea alimentării cu apă în satele Tupşa-Zarafi-Duţeşti.

    Cărbuneştenii, artişti de mici

    Pe plan cultural-sportiv-educativ, în Cărbuneşti s-a înfiinţat un Club de Karate, cu care cetăţenii se pot mândri, deoarece sportivii au câştigat peste 100 de medalii naţionale şi o medalie de aur într-o competiţie internaţională, prin Florin Bastorin din clasa a VIII a; interpreta de folclor Luiza Ciudin, a luat locul I la Bistriţa-Năsăud, în cadrul unui festival de muzică populară; trupa de teatru francofon a Liceului Tudor Arghezi, a luat locul I pe ţară doi ani consecutiv. Tot doi ani consecutiv, trupa de teatru, a reprezentat România la Festivalul Internaţional de teatru francofon, în 2010 la Barcelona – Spania, şi 2011 în Lituania; s-a sărbătorit în cadru festiv Ziua Naţională a României, Ziua Femeii, Ziua Învăţătorului; anual, în luna mai se sărbătoreşte ziua marelui poet Tudor Arghezi, cel care a copilărit la Cărbuneşti; Festivalul Internaţional de Literatură, Tudor Arghezi, reuneşte anual la Târgu-Cărbuneşti participanţi din mai multe ţări, anul acesta onorând cu prezenţa, literaţi din şapte ţări; în cadrul Zilelor Oraşului mii de oameni vin în Parcul Stejeret să se distreze şi să se delecteze cu muzică de calitate a unor formaţii de renume, cum ar fi Iris, Voltaj şi altele. Primarul Mihai Mazilu ne spune cu satisfacţie despre preluarea Spitalului Orăşenesc Cărbuneşti, de către Primărie, unde din bugetul local se investesc anual 6 miliarde de lei. „Actul de sănătate este de o înaltă calitate, prin profesionalismul medicilor şi prin logistica din dotare”. În linii mari, acestea sunt proiectele şi realizările primarului Mihai Mazilu, în numai trei ani de când a fost ales în fruntea obştii din Cărbuneşti. „Sunt foarte multe de făcut, dar prin muncă şi înţelegere vom duce la bun sfârşit toate proiectele. Este foarte greu să iei de totul de la capăt, să administrezi un oraş, zece sate, plus câteva cătune în care nu s-a mişcat mai mult nimic, din 1990 încoace. Pun suflet în toate proiectele, şi am totala convingere că o să reuşesc împreună cu oamenii acestor locuri. Vin cu fruntea sus în faţa cărbuneştenilor mei, pentru că am realizat ceea ce le-am promis. Mulţumesc tuturor cetăţenilor pentru înţelegere şi sprijin. Cărbuneştiul este un şantier, dar în curând va căpăta o faţă nouă, frumoasă de care ne vom mândri cu toţii”. Astfel a conchis primarul Mazilu care în grabă a plecat pe „şantier” să facă obişnuita trecere în revistă a stadiului lucrărilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: