spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialTârgu-Jiul stinge lumina

    Târgu-Jiul stinge lumina

    Târgu-Jiul se aliniază campaniei „Ora Pământului”, alături de toate oraşele din România. Astfel că municipiul Târgu-Jiu va marca această acţiune în 23 martie prin stingerea luminilor în Parcul Central şi Parcul „Coloana Infinitului” timp de o oră, respectiv orele 20:30-21:30.

    Primăria Municipiului Târgu-Jiu susţine şi în acest an campania „Ora Pământului” urmărind implicarea instituţiilor publice, societăţilor din toate domeniile de activitate, precum şi a cetăţenilor într-un demers care să producă schimbarea mentalităţii asupra mediului înconjurător, printr-un simplu gest de stingere a luminilor şi decuplare a echipamentelor electronice pentru o oră. Anul acesta Ora Pământului la Târgu-Jiu va fi marcată sâmbătă, 23 martie, prin stingerea luminilor atât în Parcul Central Municipal, cât şi în Parcul „Coloana Infinitului”, între orele 20:30 şi 21:30. Şi anul trecut Primăria Târgu-Jiu s-a alăturat acestei campanii, astfel că s-au stins luminile în principalele obiective din municipiu. La nivel mondial, în tabloul acţiunilor de conştientizare a problemelor mediului înconjurător generate de activitatea umană, se remarcă o Campanie unică în istorie, care în 2010 a reuşit să atingă cca 1 miliard 300 de milioane de oameni din 128 de ţări – Earth Hour. În România, unele dintre cele mai importante instituţii au participat la Campania „Ora Pământului”, urmând exemplul clădirilor emblematice de pe mapamond care au luat parte la strigătul vieţii împotriva pericolelor generate de încălzirea globală. Oameni, organizaţii, companii şi instituţii din toate oraşele ţării au marcat Ora Pământului, un eveniment care prin gestul simplu de stingere a luminilor trage un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: