spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialUrdari, comuna minerilor cumsecade şi mulţumiţi

    Urdari, comuna minerilor cumsecade şi mulţumiţi

    Mihai Calotă, primarul comunei Urdari se află la primul mandat în funcţia de edil şef al acestei comune. În cei trei ani de când a primit încrederea cetăţenilor, şi-a onorat promisiunile pe care le-a făcut, prin asfaltarea mai multor drumuri săteşti, ridicarea unei săli de sport, modernă, o grădiniţă la standarde europene, un teren de handbal, podeţe de trecere, dar şi multe alte activităţi edilitare.

    Comuna Urdari se află situată de-a lungul Drumului Judeţean 674 care leagă oraşele Rovinari şi Turceni, şi are un număr de 3308 locuitori. Dintre aceştia aproape 600 au locuri de muncă la Exploatarea Minieră de Carieră Peşteana, sau la alte unităţi care prestează servicii în interesul mineritului. Faptul că exploataţiile miniere se află pe teritoriul comunei Urdari, în contul primăriei intră lunar un miliard de lei vechi, bani destul de bineveniţi, pentru acoperirea unor necesităţi de ordin edilitar. Cele trei sate care compun comuna Urdari, Fântânele, Hotăroasa şi Urdari, au cunoscut multe transformări edilitare în interesul locuitorilor, care în anul 2008 au acordat votul de investire, actualului primar, Mihai Calotă.

    Realizări şi proiecte

    În cei trei ani de mandat, primarul Calotă are următoarele realizări: o sală de sport modernă; o grădiniţă modernă în satul Fântânele; un cabinet stomatologic la Urdari; continuare asfaltare din Fântânele până la Urdari, extindere reţele apă cu un kilometru, un teren de handbal la Şcoala Gen. Nr.1 Urdari, grupuri sanitare şi apă curentă la toate şcolile, biblionet la biblioteca comunală; gardul înconjurător la biserica din Fântânele, reabilitări la biserica Sfântul Nicolae, copertine pentru parastase la biserici, 1000 pubele pentru gunoiul menajer, câte una la fiecare gospodărie. În fază de execuţie sunt următoarele lucrări: asfaltarea uliţelor din centrul localităţii Urdari, 2,3 km, 20 de parcări şi intrarea de la sala de sport, montarea unei centrale termice la şcoala de la Fântânele. Ca proiecte de viitor, primarul Mihai Calotă are în vedere următoarele: asfaltări de drumuri în satele Hotăroasa şi Urdari, 2,850 km, prin ARDZI, un teren de fotbal, un spaţiu de joacă pentru copii, o centrală termică la Şcoala nr. 1 Urdari, dotare Cămin Cultural la Fântânele, s-a depus proiectul pentru canalizare.

    Împreună cu cetăţenii

    Acestea sunt în linii mari, realităţile care îl caracterizează pe primarul Mihai Calotă în numai trei ani de mandat. Spun în linii mari, fiindcă ambiţiosul primar a mai înfăptuit şi multe alte lucrări mai mici cu ajutorul oamenilor cuprinşi la ajutor social, cum ar fi podeţe canale, alei, reparaţii, modernizări şi multe alte acţiuni în folosul comunităţii. „Sunt primarul unei comune de oameni harnici şi cumsecade. Împreună am reuşit să dăm un aspect plăcut comunei noastre, să realizăm multe lucruri necesare. Sunt întotdeauna în mijlocul lor pentru a ne sfătui la multe din problemele care ne privesc. Răspund la orice chemare a oamenilor, după programul de la primărie care este de 10-12 ore, pentru mine, merg şi îi ajut şi în gospodării, la nevoie fac şi pe veterinarul, având pregătirea necesară. Vă invit şi peste câteva luni să vedeţi o comună asfaltată în întregime şi cu mai multe realizări, cu oameni şi mai mulţumiţi!”

    Te-ar mai putea interesa

    4 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: