spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialZeci de sesizări, pe masa angajaţilor CJPC

    Zeci de sesizări, pe masa angajaţilor CJPC

    Gorjenii continuă să aducă plângeri la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor! Numai în luna decembrie a anului trecut, au fost înregistrate un număr de 14 sesizări din partea consumatorilor, iar pe masa comisarilor încă se mai strâng nemulţumiri.

    Gorjenii se arată nemulţumiţi de mai multe aspecte din activitatea operatorilor economici care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor sau reclamă produse cu deficienţe sau servicii prestate necorespunzător. Obiectul plângerilor îl fac telefoane mobile, electrocasnice sau acumulatoare auto defecte în cadrul termenului de garanţie, servicii de curierat sau cazare, contracte de credit bancar. Majoritatea reclamaţiilor au fost soluţionate în favoarea consumatorilor. „Urmare a cercetării reclamaţiilor au fost dispuse măsuri de înlocuire a produselor în valoare de 3.405 lei precum şi reparaţii fără costuri pentru produsele constatate cu deficienţe. În urma verificărilor efectuate, un număr de 100 operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional, dintre care 66 cu amenzi, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 95.750 lei”, a declarat Daniela Michi, comisar şef adjunct CJPC Gorj.

    Lipsa preţurilor şi a traducerii în limba română, principalele nereguli

    Cele mai multe dintre neregulile constatate de lucrătorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din Gorj au fost şi continuă să vizeze: neafişarea preţurilor şi tarifelor într-un mod vizibil şi lizibil pentru consumatori; comercializarea produselor fără afişarea datei durabilităţii minimale; informarea incompletă a consumatorilor asupra caracteristicilor produselor sau asupra numelui şi adresei producătorului; lipsa traducerii în limba română a informaţiilor cu privire la utilizarea produselor; nerespectarea condiţiilor în cadrul termenului de garanţie. Acţiunile de control s-au desfăşurat pe raza judeţului Gorj în Târgu-Jiu, Târgu-Cărbuneşti, Motru, Rovinari, Ţânţăreni, Băleşti, Turburea, Glogova, Bărbăteşti la operatorii economici care comercializau produse sau prestau servicii către consumatori.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: