spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialZi specială pentru vârstnicii rovinăreni

    Zi specială pentru vârstnicii rovinăreni

    Nici la Rovinari, ZiuaVârstnicilor nu a făcut rabat de la tradiţie- Autorităţile locale nu au uitat să îşi exprime respectul pentru o zi în care pe podium urcă reprezentanţii vârstei a treia . Atmosfera a fost pe măsura aşteptărilor, iar voia bună a înlăturat orice motiv de preocupare sau nelinişte. Nu mai puţin de 350 de pensionari au participat la eveniment.Zeci de pensionari au avut parte la Rovinari de Ziua lor de momente de neuitat. Meniul tradiţional şi programul artistic au fost ingredientele principale pentru o zi reuşită.Primăria a transmis tuturor celor prezenţi la distracţie la mulţi ani şi gânduri de bine, iar pensionarii au putut chiar participa la concursuri şi o tombolă unde miza a venit, fireşte de la premii diverse.” A fost o zi specială, ocazie pentru relaxare şi mai ales pentru toţi cei care au luat parte le sărbătoare de a se întâlni cu cei care au experimentat frumuseţea unor vremuri trecute”, a declarat Constantin Podaru, administrator public Primărie Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: