spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesZiua Cireşului la Turcineşti, sărbătorită prin muncă

    Ziua Cireşului la Turcineşti, sărbătorită prin muncă

    Ziua Cireşului a fost sărbătorită ieri, la Turcineşti. Cu mic cu mare localnicii s-au adunat în livezile pline cu cireşi situate la marginea satului Rugi, acolo unde au organizat Sărbătoarea Cireşului. Muzica şi voia bună au însoţit manifestările dedicate acestei zile.

    Mare sărbătoare ieri, în comuna Turcineşti, acolo unde localnicii sunt stăpâni peste livezi pline cu cireşi. Primăria comunei Turcineşti a pus la cale o astfel de sărbătoare în cinstea localnicilor care sunt cunoscuţi pentru cireşele gustoase pe care le vând în pieţele din ţară. De la sărbătoarea organizată nu au lipsit nici reprezentanţi ai APIA Gorj, care au dat asigurări localnicilor că vor avea sprijinul cuvenit de la stat: „Este primul an în care particip la această sărbătoare şi mă bucur că am fost invitat. Le-am dat asigurări oamenilor de aici că vor avea posibilitatea să intre într-un program naţional de reconversie şi pe bani europeni vor avea posibilitatea să-şi modernizeze plantaţiile. Este păcat de potenţialul pe care îl au să nu acceseze astfel de proiecte”, a declarat Constantin Negrea, şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj. În livezi, oamenii au sărbătorit ziua cireşului prin muncă: „Păi dacă nu muncim noi, atunci cine să muncească pentru noi? Ştim că este sărbătoarea cireşului, dar noi suntem la muncă. Adunăm cireşele pentru a le vinde pe piaţa din Târgu-Jiu. Nu le dăm prea scump, că nu mai au oamenii bani să le cumpere, dar trebuie să scăpăm de ele cumva”, spunea ieri o localnică aflată în livadă la adunat de cireşe. Un alt localnic şi el prezent la muncă în livadă spune că a găsit o ocazie să le dea en-gross şi astfel scapă de munca ce urma prin pieţe să le vândă la kilogram: „Eu le dau pe toate la grămadă să scap de ele că nu am timp să stau prin pieţe să le vând. Este greu dar ne chinuim să scoatem un ban pe cireşe, că sunt naturale şi bune”, a spus omul urcat pe o scară înaltă ce ajungea până în vârful unui cireş. Cireşele coapte urmează să intre pe piaţa din Gorj, dar şi în alte zone din ţară: Nu este primul an în care Primăria localităţii Turcineşti, organizează această sărbătoare: „Şi în acest an am reuşit să organizăm sărbătoarea cireşului, pentru că localnicii de aici merită tot respectul. Sunt oameni muncitori şi trebuie respectaţi pentru că ei găsesc în orice anotimp din ce să scoată bani”, a declarat Vasile Gogălniceanu, primarul comunei Turcineşti. Chiar dacă anul trecut seceta a uscat foarte mulţi pomi, anul acesta cei rămaşi au dat roade mulţumitoare pentru proprietari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: