spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialZiua Mondială de Luptă împotriva Rabiei

    Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei

    Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei va fi sărbătorită şi în Gorj şi asta prin informarea cetăţenilor cu privire la riscurile, la care sunt supuşi atunci când intră în contact cu animale bolnave. Evenimentele derulate cu ocazia celebrării acestei zile au educat 150 de milioane de persoane şi au dus la vaccinarea a 4,6 milioane de animale în întreaga lume.

    Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj vorbesc despre importanţa acestei zile „scopul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Rabiei este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei asupra impactului rabiei umane şi animale, asupra uşurinţei prevenirii rabiei şi posibilităţilor de eliminare a surselor principale de infecţie, la nivel mondial. La nivelul judeţului, odată cu marcarea Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Rabiei, în cadrul subprogramului de promovare a unui stil de viaţă sănătos al Ministerului Sănătăţii se va lansa Campania de Informare, Educare şi Comunicare privind rabia”, a spus Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Direcţia dă sfaturi cu privire la prevenirea riscului de îmbolnăvire cu rabie: „Protejaţi-vă animalele de companie şi de casa! Vaccinaţi animalele de companie şi aveţi grijă ca vaccinarea să fie la zi, staţi la distanţă de animale pe care nu le cunoaşteţi, informaţi autorităţile locale despre animalele fără stăpân, nu atingeţi, nu ţineţi şi nu hrăniţi animale sălbatice, nu atrageţi animale sălbatice-păstraţi gunoiul în recipiente bine Închise, nu lăsaţi afară hrană pentru animale de casă, securizaţi coşurile de fum şi închideţi locurile în care se pot ascunde Animale, dacă aveţi lilieci în casă, chemaţi autorităţile sanitare veterinare. Dacă aţi fost muşcat: spălaţi rana profund cu apă şi săpun, mergeţi imediat la medic, deoarece aveţi nevoie de tratament, informaţi autorităţile de sănătate publică sau sanitare veterinare despre muşcătură. Dacă animalul de companie a fost muşcat: puneţi-vă mănuşi înainte de a atinge animalul muşcat, fiţi atent, deoarece animalele rănite pot muşca, chemaţi veterinarul sau autorităţile sanitare veterinare locale, animalul dumneavoastră trebuie să primească un rapel de vaccin antirabic în primele 72 de ore după ce a fost expus unui animal turbat sau care ar putea fi bolnav de rabie, să colaborăm pentru ca rabia să devină istorie!”

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: